Fostul institut al lui Dîncu, acreditat de BEC să facă sondaje la urne

28 Noi 2016 | scris de Gabriela Antoniu
Fostul institut al lui Dîncu, acreditat de BEC să facă sondaje la urne

Anul trecut, în noiembrie, cu o săptămână înainte de a fi numit vicepremier, Vasile Dâncu a decis să cedeze participația sa la Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES), fiind unic asociat. "Subsemnatul Vasile Dîncu voi ceda domnului Turcu Iacob Ovidiu (...) și domnului Hirian Cornel (...), prin contract de cesiune semnat la o dată ulterioară celei la care se adoptă prezenta, cele 20 de părți sociale (...) pe care le dețin la SC Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (I.R.E.S.) SRL, la o valoare și în condițiile specificate în contractul de cesiune", scrie în hotărârea asociatului unic al IRES, Vasile Dâncu, din 9 noiembrie 2015, conform profit.ro.

De numele IRES, sub conducerea lui Vasile Dâncu, se leagă scandalul din 2010, de la alegerile parlamentare anticipate din Republica Moldova, când conform estimărilor înfrântul era, de fapt, câştigătorul scrutinului.

Atunci, sondajele realizate de IRES au dat o eroare de peste 13%. În sondajele IRES, PCRM era plasat al doilea, fiind creditat cu 26%, dar în urma alegerilor a obţinut 39,34%. De asemenea, Partidul Liberal Democrat din Moldova, plasat pe primul loc, era creditat de IRES cu 34,4%, dar la alegeri a obţinut 29,42%. Vasile Dâncu a susţinut că sondajul a avut o eroare aşa mare deoarece oamenii nu au fost sinceri când au răspuns la întrebările privind opţiunea de vot.

 

Alte stiri din Politic

Ultima oră