PNL îşi caută aliaţi pentru alegerea primarilor în două tururi

23 Ian 2016 | scris de Gabriela Antoniu
PNL îşi caută aliaţi pentru alegerea primarilor în două tururi

"PNL va face încă un efort în Parlament pentru a reuși reintroducerea votului în două tururi pentru primari. Avem de reparat o nedreptate făcută comunităților locale și încă nu e prea târziu. Și e perfect constituțional. Vom încerca să coagulăm o majoritate parlamentară în jurul PNL pentru modificarea legii, la nevoie chiar împotriva PSD. Au fost momente anul trecut în Parlament când PNL a reușit așa ceva, sperăm să reușim și acum", scrie pe Facebook, Alina Gorghiu .

Cu o zi în urmă, Gorghiu a susţinut la Galaţi că premierul Dacian Cioloş i-a spus  a spus că nu are o problemă cu alegerile în două tururi, dar că o astfel de decizie trebuie luată prin consens politic şi nu să dea Guvernul ordonanţă de urgenţă. "Este o decizie pe care nu am de ales, o voi respecta, dar asta nu înseamnă că nu îmi doresc să-şi schimbe poziţia faţă de alegerile în două tururi de scrutin", a adăugat liderul PNL.

Pe de altă parte, prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, anunţat vineri pe Facebook că în dezbaterea Senatului se află un proiectul de lege depus de liberali pentru alegerea primarilor cu majoritate de 50% plus 1.  El susţine că liberalii se vor bate pentru adoptarea acestui proiect în sesiunea parlamentara care va începe la 1 februarie.

Insistenţa liberalilor merge până într-acolo încât vor ca premierul să promoveze legea prin asumarea răspunderii în Parlament. "Cred că guvernul Cioloş poate să îşi angajeze răspunderea în faţa Parlamentului pentru această modificare a legii, permiţând PSD să depună moţiune de cenzură în cazul în care este împotriva legii", susţine Orban.

PSD a anunţat, joi, că se opune ferm modificării legilor electorale, legi organice, prin ordonanță de urgență cu patru luni înaintea alegerilor. "O astfel de abordare, potrivit căreia o lege de o asemenea importanță poate fi modificată în funcție de interesele de moment ale unui partid, pune practic între paranteze ideea de democrație", a susținut liderul PSD, Liviu Dragnea.

El a catalogat ca "total inoportună" (...) declarația președintelui CCR, Augustin Zegrean, Dragnea considerând că "poate fi interpretată drept o viză de constituționalitate acordată în avans unui astfel de demers"

Alte stiri din Politic

Ultima oră