Gorghiu luptă pe Facebook şi cere audierea lui Ponta la comisia SRI

24 Apr 2016 | scris de Gheorghe Voicu
Gorghiu luptă pe Facebook şi cere audierea lui Ponta la comisia SRI

Deşi e duminică, co-presedinta PNL Alina Gorghiu îsi continua intensa activitate poltica - pe Facebook ,evident.

De data aceasta ea se refera la afirmaţiile lui Ponta de vineri în care acesta cerea ca proaspăt condamnatul Liviu Dragnea nu trebuie să-şi dea demisia şi cerea atenţie la ofiţerii acoperiţi sau descoperiţi de la PSD. Potrivit agerpres.ro. doamna Gorgiu a scris urmatoarele:

“Partidele, inclusiv PSD, trebuie să funcționeze în afara oricăror suspiciuni de ingerințe nelegitime în activitatea lor, cum ar fi cele ale serviciilor de informații. Cel mai probabil, domnul Victor Ponta, aflat la rândul său într-un raport dificil cu justiția, nu a dorit altceva decât să insinueze că frăția oamenilor cu probleme penale din PSD trebuie continuată, în fața unor inamici imaginari. Ne-am obișnuit cu această tactică a liderilor PSD de a inventa dușmani închipuiți, atunci când se confruntă cu o situație politică dificilă. Pe de altă parte, chiar dacă ne-am obișnuit cu toții cu acuzațiile fără temei, cu minciunile fostului premier, în acest caz este vorba chiar de foștii săi colegi de conducere! Astfel de acuzații grave trebuie să fie investigate de Parlament", a scris Gorghiu, duminică, pe pagina sa de Facebook.
În acest context, ea le cere comisiilor parlamentare de control ale SRI și SIE "să facă puțină lumină printre acoperiții PSD". "Dacă e necesar, să-l audieze pe fostul prim-ministru pentru a cere mai multe amănunte cu privire la declarațiile sale publice care îi vizează pe membrii conducerii PSD. De asemenea, domnul Liviu Dragnea trebuie să precizeze clar dacă, din punctul domniei sale de vedere, afirmațiile domnului Ponta sunt sau nu adevărate. Eu, una, nu știu ce e mai la modă în conducerea PSD: că ești condamnat sau că ești acoperit?", a mai scris Gorghiu.

Alte stiri din Politic

Ultima oră