Băsescu: Atenţie Victor Viorel, mai ştii povestea cu săpatul gropii şi cine cade în ea?

24 Mai 2015
Băsescu:  Atenţie Victor Viorel, mai ştii povestea cu săpatul gropii şi cine cade în ea?
Fostul preşedinte Traian Băsescu îi pune o nouă etichetă premierului Victor Ponta, “obsedatul”, căruia îi dedică azi o postare pe Facebook, cu argumentele de rigoare. Băsescu lansează atacul verbal la Ponta, deranjat de obsesia premierului de a-l vedea la puşcărie.

“Obsedatul,
Evident Victor Viorel are o obsesie care se numeşte Traian Băsescu. De cîţiva ani, obsesia lui Viorel s-a “rafinat” devenind “Băsescu la puşcărie “. O strigă în mari adunări cu „poporul pesedist” pe stadioane, în săli de sport, în pieţe publice şi la televiziuni, ori de cîte ori are ocazia. Mai nou, bazîndu-se pe revoluţionarul vînător de “terorişti” Niţu şi alţi cîţiva procurori, pe televiziunile turnătorilor de rit vechi şi nou Felix şi Ghiţă, care au rolul presiunii publice pe procurori, obsedatul crede că-şi poate materializa visul distrugerii propriei obsesii, dar şi a familiei mele. În mintea lui înceţoşată de ură dar şi de aburii puterii, a revenit vremea lui Dej, Nikolschi, Ana Pauker şi Brucan”, scrie Băsescu.

Sigur pe el, fostul preşedinte îi garantează premierului că nici el, nici fetele şi ginerii lui nu vor ajunge la puşcărie, siguranţă pe care o completează cu o întrebare în care invocă celebrul proverb "cine sapă groapa altuia, cade singur în ea".

“Victor Viorel, îţi garantez că n-ai să reuşeşti cu toţi servanţii publici şi privaţi care îţi rînjesc slugarnic de prin parchete sau din televiziuni. N-ai să reuşeşti pentru că nici eu, nici Ioana şi nici Radu n-am încălcat legea. Şi mai sunt convins că cei mai mulţi oameni din justiţie nu mai vor înapoi sub control politic.
În schimb, atenţie Victor Viorel, mai ştii povestea cu săpatul gropii şi cine cade în ea?”, conchide Băsescu.
 

Alte stiri din Politic

Ultima oră