Unde mergem în weekend ? Vezi programul celor mai atractive concerte

25 Sep 2015
Unde mergem în weekend ? Vezi programul celor mai atractive concerte
Clubul Control aniversează 7 ani și vă așteaptă astăzi şi mâine seară să petreceți până în zori. Intrarea va fi 20 de lei în fiecare seară, iar Sala Berlin, Terasa și Front Control vor răsuna pe ritmurile mai multor Dj-i. Iată programul:
25 septembrie
Sala Berlin- DEAN BLUNT / RED AXES / KHIDJA / BOGMAN / PHIL COCKS
Front Control- DRAGOS RUSU / SCOROMIDE / TZUC
Terasa- PANTAZICA / BUBU / BOGDAN
26 septembrie
Sala Berlin- DANIEL MILLER / TORNADO WALLACE / NORMAN REEVES/ PROFET/ LUGER/
Front Control-DISCO SIGARETTA / ROCK DJ
Terasa-GEORGESCU/LEASCU

Vineri, 25 septembrie, Mircea Baniciu & Band susţine un nou concert la Hard Rock Cafe, din care nu vor lipsi marile lui hituri, Eșarfă în dar, Dacă ai ghici, Scrisoare de bun rămas, Frunza, Amintire,  Vara la țară, Pisica neagră, Tristeți provinciale, Hanul ulciorului nesecat, Dealul cu dor şi, bineînţeles, Andrii Popa. Fostul solist de la Phoenix este fără îndoială unul dintre cei mai activi muzicieni din România, având concerte atât cu Pasărea Rock, cu Pasărea Colibri cu Band dar şi solo.

Tot vineri, 25 septembrie, Palatul Bragadiru găzduiește concertul extraordinar care lansează în premieră în România primul album semnat de violonistul Răzvan Stoica și pianista Andreea Stoica pentru casa Universal Music România:  “A journey into classical”. Programul concertului cuprinde 80 minute de muzică de cea mai bună calitate, în sala Grand Colosseum din Palatul Bragadiru, recunoscută  pentru o acustică specială.

House, techno, electro, synthpop, electroclash, tech, deep indietronica, complextro sau EDM. Toate acestea vor putea fi auzite la Plum Fest, “un festival boutique de muzică electronică ce reinventează ideea de party, pregătind publicului  o experienţă complexă: două zile, două scene, zone lounge şi peste 25 de artişti, totul într-un decor bucureştean industrial, în halele fostei fabrici de încălţăminte, Pionierul”. PLUM Fest se desfăşoară vineri 25 şi sâmbătă 26 septembrie iar afişul primei ediţii include nume ca DJ Fresh şi Breach (pentru prima dată în Bucureşti), Digitalism şi Henrik Schwarz (premieră în Romania), Miss Kittin, etc. etc.

Sâmbătă, 26 septembrie, Horia Brenciu & HB Orchestra Big Band  cântă pe scena Salii Palatului într-un spectacol de swing şi jazz, intitulat “MY WAY”. Anul acesta, când New York-ul, Londra sau Las Vegas-ul celebrează centenarul Sinatra prin tot felul de evenimente grandioase, în România, sărbătoarea are loc la Bucureşti, la Sala Palatului. “MY WAY” reprezintă un omagiu adus lui Frank Sinatra, la 100 de ani de la naşterea artistului, cu piese celebre ca “My way”, “Love and marriage”, “Something stupid”, “Strangers in the night” şi multe altele. În acest spectacol, Horia Brenciu îşi propune să omagieze şi alţi artişti, precum Dean Martin, Sammy Davis Jr., Bobby Darin, Fred Astaire, George Gershwin şi...Gică Petrescu. Anul acesta, îndrăgitul artist român ar fi implinit şi el 100 de ani.

Bloodway își promovează noul album în cadrul unui mini-turneu, ce cuprinde un concert și în Club Fabrica din București, duminică, 27 septembrie. Noul disc al Bloodway se numeşte „Mapping The Moment With The Logic Of Dreams” şi va fi lansat sub formă de CD, pe data de 25 septembrie. Spre deosebire de primul material al trupei, acesta este un album full-length, cu o durată de 43 de minute. În concertul din Fabrica, Bloodway va avea invitate trupele Valborg (Germania) şi Perihelion (Ungaria).

Duminica, 27 septembrie la Arenele Romane are loc festivalul United Artists, un eveniment live cu Subcarpati, Vita de Vie, Trooper, Les Elephants Bizarres, Byron si Iulia & Hot Play, in cadrul unui show open-air de peste 5 ore.

Luni 28 septembrie în aula Palatului Cantacuzino din Calea Victoriei (sediul Uniunii Compozitorilor) va avea loc un Concert aniversar Marius Popp 80 de ani. Maestrul o are ca invitată pe eleva sa, Daniela Nicolae, care va cînta solo şi la patru mîini cu Marius, şi trio-ului pianistului Petrică Andrei, şi el elev al lui Marius Popp. Generaţia de aur a jazzului autohton a fost înnobilată de nume precum Jancy Körössy, Richard Oschanitzky, Johnny Răducanu, Dan Mândrilă, Eugen Gondi, Ştefan Berindei, Aura Urziceanu şi desigur, Marius Popp. Cu excepţia ultimului „monstru sacru”, toţi ceilalţi fie au emigrat în alte ţări, fie au părăsit această lume.

 

 

Alte stiri din Muzica

Ultima oră