Stratovarius, al doilea headliner confirmat la Posada Rock 2018!

09 Iul 2018 | scris de Alex Revenco
Stratovarius, al doilea headliner confirmat la Posada Rock 2018! Galerie foto (2)

Pe 31 august finlandezii de la Stratovarius aduc power metalul neoclasic la Câmpulung Muscel.

Grupul se pregătește să aniverseze 30 de ani de la primul album, căruia i-a urmat o carieră fulminantă pe scena internațională. Numele trupei combină două instrumente celebre – chitara (Fender) Stratocaster și vioara Stradivarius – și, din această ingenioasă împletire a rezultat firesc stilul abordat: un rock energic cu influențe neoclasice.

16 albume de studio, 4 DVD-uri și 5 albume live, plus concerte și turnee pe tot globul au făcut din Stratovarius una dintre cele mai influente formaţii power metal a ultimelor decenii.

La Posada Rock, grupul finlandez își va concentra întreaga carieră într-un recital de excepție, oferind publicului un „Best of...“ din care nu vor lipsi hiturile “Black Diamond”, “Eagleheart” sau “Hunting High and Low”.

Stratovarius este a patra formație anunțată în recital la Posada Rock 2018, după americanii de la Ugly Kid Joe, danezii de la Royal Hunt și românii de la Luna Amara. În perioada următoare vom anunța încă două formaţii din afara țării, precum și minim alte trei românești. Festivalul Posada Rock 2018 este organizat de Asociația Rock Culture în parteneriat cu Primăria Municipiului Câmpulung, este proiect prioritar al Ministerului Culturii și Identității Naționale şi se va desfăşura în perioada 31 august - 2 septembrie pe Stadionul Municipal din Câmpulung Muscel.

 Abonamente la preț redus puteți achiziționa de pe site-ul festivalului www.posadarock.com ‚ precum și din rețeaua www.iabilet.ro

.

Alte stiri din Muzica

Ultima oră