Să ne amintim de ei. Cântecele şi viaţa amoroasă a lui Ion Dolănescu

20 Oct 2017 | scris de Dănuț Deleanu
Să ne amintim de ei. Cântecele şi viaţa amoroasă a lui Ion Dolănescu

În glasul său se cuprindeau, se-ngemănau, se înălţau ca într-o vrajă toate horele, hăulitele, sârbele, doinele, cântecele de jale, de cătănie, de nuntă, de veselie...În satele din România (poate şi în majoritatea oraşelor, căci mulţi migraseră de la ţară la oraş să muncească în fabrici şi uzine), nu era familie care, dacă avea un pick-up, să nu aibă şi o „placă” cu Dolănescu.

 De primăvara până toamna, duminică de duminică sau în zilele de sărbătoare, sătenii scoteau boxele la ferestre, dădeau volumul la maxim şi puneau un disc cu Dolănescu, de duduiau ogrăzile şi livezile de veselia românului! Pe atunci, muzica populară românească şi cea mai îndrăgită şi ascultată voce a unui interpret popular se contopeau într-un singur nume: Ion Dolănescu.

Deşi s-a născut în Perşinari, judeţul Dâmboviţa, a cântat olteneşte, a fost îndrăgostit de muzica oltenească şi-a avut drept idol pe unica şi de neegalat Maria Lătăreţu. Însă o altă Marie, fenomenală la rându-i, îi deschide drumul în viaţă: Maria Tănase. Cum aceasta era într-un turneu prin judeţul Dâmboviţa, o urmăreşte fascinat vreo două-trei săptămâni, fiind prezent la toate spectacolele. Hotărârea de a deveni interpret de muzică populară era luată!

La 18 ani debutează la Casa de Cultură din Târgovişte, iar în 1966 devine solist la Ansamblul Ciocârlia. „Mă gândeam să-mi scot un ochi, ca să intru măcar în Ansamblul Orbilor. Până la urmă am fost acceptat la Ansamblul Ciocârlia, la două săptămâni după ce am depus jurământul militar”, povestea interpretul. Tot în timpul armatei, la 22 de ani, se îndrăgosteşte şi se căsătoreşte cu interpreta de muzică populară, gorjeanca Iustina Băluţeanu.

„Era o femeie tare deşteaptă şi cu 19 ani mai mare decât mine. M-am combinat cu ea în turnee, pe vremea când eram militar. Ea a cântat prima hăulită. Nu prea stăteam în cazarmă. Tot timpul mă duceam acasă la Iustina. Mi se părea cea mai frumoasă femeie. Avea o dantură extraordinară. Am stat şase ani căsătoriţi”. Şi totuşi, după patru ani de căsnicie, îi cade cu tronc Maria Ciobanu. Orbit de dragoste, rămâne doi ani într-o chinuitoare duplicitate, apoi divorţează şi face nunta cu Maria, la Perşinari (deşi nu se cununaseră).

La Perşinari, au venit peste 50.000 de oameni din toată ţara. Am jucat nuneasca în curtea bisericii. Ca să ieşim în curte, a trebuit să ne suim amândoi pe un cal alb”. „Eu n-am vrut să joc la nuntă. Ce rost avea, dacă noi doi nu ne cununasem? M-a bodogănit şi mi-a zis că, dacă nu vin, îşi găseşte altă nevastă. Eu am vrut să ne luăm legitim, dar el nu şi pace”, spunea peste ani Maria Ciobanu.

Timp de trei ani au fost parteneri de viaţă şi de scenă, cântând împreună în turnee, la nunţi ori imprimând albume la „Electrecord”. „Ce-am făcut noi, n-a făcut nimeni în Ţara Românească. Am cântat nişte hăulite...Veneau românii cu miile să ne asculte. Se urcau şi în copaci ca să ne vadă mai bine. S-au suit atât de mulţi într-un nuc, încât s-a dărâmat copacul cu ei! Odată, din cauza aplauzelor, a căzut plafonul pe noi. Când mergeam la spectacole, ne asaltau ţăranii cu o grămadă de propuneri să cântăm la nunţi. Nu mai aveam pe ce să scriem şi notam pe cutia de chibrituri data şi comuna unde urma să aibă loc cântarea”.

Cu toată dragostea însă, Dolănescu obişnuia s-o mai „atingă” pe Maria. Şi nu cu duioşie... „Niciodată n-am suportat ca omul cu care împart patul să mă lovească. Nu doresc nici duşmanilor duşmanilor mei să treacă prin ce am trecut eu. Am suferit foarte mult”, îşi amintea Maria de episoadele petrecute acum peste patru decenii.

După despărţirea de Maria Ciobanu, pe când avea în jur de 30 de ani, pe capul lui Dolănescu pică o studentă de la Cluj, Margarita Valenciano. „A vrut atât de mult să mă cunoască, încât, într-o zi, m-am trezit cu ea la mine acasă. Era opt seara şi mă pregăteam să plec în Moldova. Până la urmă am luat-o cu mine în turneu. Aşa s-a născut Dragoş, al doilea băiat!”. După zece ani de stat împreună, Margarita şi-a luat copilul şi-a plecat acasă la ea, în Costa Rica. Dolănescu a rămas aici cu admiratorii şi cântecele sale.

Au trecut anii, au urmat alte albume înregistrate (în total în jur de 50), alte turnee, alte apariţii pe scenă, unele, în ultimii ani de viaţă, alături de fiul său, Ionuţ, şi de Maria Ciobanu. Dar, cu vremea, oboseala, singurătatea, gândurile negre au muşcat vârtos din el împuţinându-i zilele. În începutul de primăvară al anului 2009, pe 19 martie, într-o zi de joi după-amiaza, inima sa mare cât toată România, pe care a cântat-o în fel şi chip, s-a oprit.

Preţ de un moment, cât o clipă suspendată la marginea unei galaxii, muzica populară românească a încremenit: a murit Ion Dolănescu! Apoi zvonul s-a întins cu repeziciune, ca-n versul eminescian, „de la Nistru pân’ la Tisa...”. Amuţise în veac, poate cea mai ascultată voce bărbătească a folclorului nostru.

De acasă, sicriul cu corpul neînsufleţit a fost transportat la Ateneul Român de o maşină însoţită de fete îmbrăcate în port popular. Bărbaţi, care purtau tot strai popular, l-au cărat pe umeri în interiorul clădirii. În ziua de duminică a fost înmormântat la cimitirul Bellu din Capitală. În urma sa a rămas glasul în care se cuprind, se-ngemănează şi se înalţă ca într-o vrajă sârbele, horele, doinele. Şi dorul de Ion Dolănescu! Dumnezeu să-l odihnească!

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Muzica

Ultima oră