Organizatorii festivalului Sziget, în doliu

17 Iul 2016 | scris de Alex Revenco
Organizatorii festivalului Sziget, în doliu

Unul dintre fondatori, Dan Panaitescu, a murit într-un accident rutier, în vârstă de 61 de ani.

Best Line-up la European Festival Awards

Iată ce a apărut ieri, pe site-ul oficial al celebrului festival din Ungaria: “ În această dimineaţă o veste tragică a lovit comunitatea Sziget. Colegul şi prietenul nostru, Dan Panaitescu, care a lucrat încă de la început la Sziget şi la celelalte festivaluri ale noastre, unul dintre cei mai cunoscuţi promoteri, a murit ieri noapte (vineri, 15 iulie) într-un accident de maşină. Dan a fost cel care a adus toţi artiştii mari care au venit la festivalurile noastre şi mai mult, trebuie să-i mulţumim pentru premiul ‘Best Line-up’ obţinut de Sziget la European Festival Awards. Am rămas fără grai. Noi l-am invidiat întotdeauna pentru că nu îmbătrâneşte dar niciodată, absolut niciodată nu ne-am gândit că nu va ajunge să fie bătrân. De ore întregi primim condoleanţe de la muzicieni, manageri, agenţii, agenţi de booking din întreaga lume. Industria festivalurilor este în doliu. Recunoscut professional de toată lumea, Dan a fost un coleg extraordinar, a fost prietenul nostrum şi un tată grijuliu pentru cei doi copii. Ne vei lipsi Dan! Odihneşte-te în pace!

Cel mai important impresar muzical din Ungaria

Născut la Târgu Mureş, Dan Panaitescu s-a stabilit la Budapesta la începutul anilor 90. În 1993, împreună cu Peter Muller Sziami şi Karoly Gerendai au organizat prima ediţie a festivalului Sziget. Din 1995 a început să se ocupe de artiştii străini, devenind ulterior CEO al Sziget Cultural Management Ltd. şi International Booking Manager. Înafară de Sziget, Panaitescu a fost implicat şi în organizarea altor manifestări, precum Volt Festival (ce are loc în localitatea Sopron, la graniţa cu Austria), Balaton Sound, Strand Festival, Sport Sziget, Budapest Parade, New Year Party- toate în Budapesta, Rock’n Coke – Istanbul. Ultimul Sziget Fest la care a lucrat Dan Panaitescu se va desfăşura între 10 şi 17 august, având pe afiş nume precum Muse, Noel Gallagher’s High Flying Birds, Sum 41, Bring Me The Horizon, Kaiser Chiefs, Skunk Anansie, Marky Ramone’s Blitzkrieg şi foarte mulţi alţii.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Muzica

Ultima oră