Mâine, Adrian Enescu 4 Ever

18 Aug 2017 | scris de Alex Revenco
Mâine, Adrian Enescu 4 Ever Galerie foto (2)

Editura Tracus Arte vă invită sîmbătă 19 august ora 12.00 la lansarea volumului, dedicat memoriei celui care a fost unul dintre cei mai apreciați muzicieni români: strălucit pianist, compozitor și aranjor. 

Cartea cuprinde evocări inedite semnate de nume cunoscute din preajma lui Adrian Enescu precum Loredana Groza, Silvia Dumitrescu, Radu Goldiș, George Natsis, Cristian Lolea, Horia Moculescu, Nicu Alifantis, Alexandru Darie, Lucian Avramescu,Octavian Ursulescu, Cristian Țopescu dar şi interviuri semnate de Marius Chivu- Paul Breazu,Horia Ghibuțiu, Ioan Big-Radu Lupașcu, Magdalena Popa Buluc, Iulian Ignat.

În ediţia îngrijită de Alexandru Şipa mai sunt şi transcrieri ale unor interviur pentru TVR luate de Cătălin Ștefănescu și Doru Ionescu sau pentru Radio de Olivia Cristina Sima, Magdalena Tara, Irina Hasnaș, cronici la cele patru CD-uri semnate de Adrian Enescu dar și la spectacolul The Bach Files și evident, o galerie foto din arhiva Adinei Popescu-soția regretatului nostru muzician.

Adrian Enescu (31 martie 1948 - 19 august 2016) a fost a fost printre primii artiști de muzică electronică din România, începând cu anii '70. A absolvit Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu“ din București, (compoziție-Aurel Stroe armonie - Alexandru Pascanu) .A fost audient al facultatii de muzică electronică a Universității Stanford- California (1985/1986); Membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România.Compune muzica foarte diversa stilistic , de la muzica Electro Acoustica la Muzica simfonica si Muzica de Jazz .

Ca şi  compozitor a fost cunoscut în special pentru activitatea sa în domeniul muzicii de film, peste 65 de titluri, printre care Kyra Kiralina, Second-Hand, Love and Other Unspeakable Acts, Domnisoara Christina, Hotel de lux, François Villon - Poetul vagabond, Ciuleandra, Noi, cei din linia întîi, Pas în doi, Faleze de nisip, Sa mori ranit din dragoste de viata, Pruncul, petrolul si ardelenii, Artista, dolarii si ardelenii, Bietul Ioanide, Doctorul Poenaru, Profetul, aurul si ardelenii etc, etc.

Alte stiri din Muzica

Ultima oră