IRIS cântă în deschiderea concertului FOREIGNER

28 Apr 2018 | scris de Alex Revenco
IRIS cântă în deschiderea concertului FOREIGNER Galerie foto (2)

După cum se ştie, legendarul grup americano- britanic Foreigner va concerta, pe 7 mai, în premieră în România, la Sala Palatului. Iar deschiderea concertului va fi asigurată de unul dintre cele mai importante grupuri rock autohtone, IRIS.

Dacă Foreigner se află în turneul aniversar de 40 de ani de existență şi IRIS a aniversat în octombrie trecut 40 de ani de la înființare și va prezenta publicului un Best Of cu piese din perioada anilor 70 și până în prezent, în formula: Nelu Dumitrescu (tobe), Relu Marin (clape), George Costinescu (bass), Costi Sandu (voce) și Andrei Bălașa(chitară). Publicul va asculta piesele care au consacrat grupul Iris în perioada de început, dar și multe alte compoziții care, după 1989, au devenit etalon pentru acest grup hard & heavy , considerat de mulţi, cel mai important din România.

Legendara formaţie FOREIGNER (foto 2) va cânta pentru prima dată în România, într-un concert prezentat de Marcel Avram, East European Production și D&D East Entertainment.

Fanii vor avea ocazia să asculte hituri binecunoscute, precum Juke Box Hero, Cold As Ice, Hot Blooded, Waiting For A Girl Like You, Feels Like The First Time, Urgent, Head Games, Say You Will, Dirty White Boy, Long, Long Way From Home, I Want To Know What Love Is,lansate de Foreigner de-a lungul celor 40 de ani de carieră muzicală.

Foreigner a fost formată în 1976 de Mick Jones, Ian McDonald și vocalistul american Lou Gramm. Ideea numelui i-a aparținut lui Mick Jones, având în vedere naționalitatea diferită a componenţilor (americani şi britanici). Până în prezent, formaţia a lansat 9 albume de studio, 6 albume live, 20 de compilații și aproape 80 de DVD-uri. Totodată, a avut trei nominalizări la Grammy Awards și a câștigat premii la American Music Awards și Juno Awards. În 40 de ani de carieră muzicală Foreigner a vândut peste 75 de milioane de albume. Odată cu această aniversare, a lansat un nou album -  „40”, care cuprinde 40 de piese lansate între 1977 – 2017, și au pornit un nou turneu mondial – 40th Anniversary Tour 2017 care, după Canada, UK și America, ajunge și în România. Foreigner înseamnă MICK JONES- producător, compozitor, chitară, KELLY HANSEN- solist vocal, JEFF PILSON- bass, backing vocals, TOM GIMBEL- chitară rhythm, keyboards, sax, flaut, MIKE BLUESTEIN- pian, BRUCE WATSON- chitară, CHRIS FRAZIER- tobe

Biletele, disponibile în rețelele Entertix, Eventim, dar și la casele de bilete ale Salii Palatului, au următoarele prețuri: VIP: 690 lei, Categoria I: 490 lei, Categoria II: 290 lei, Categoria III: 270 lei, Categoria IV: 220 lei, Categoria V: 190 lei, Categoria VI: 170 lei, Studenți: 130 lei

 

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Muzica

Ultima oră