FiRMA a lansat imnul alternativ “Dulce Românie”

01 Dec 2017 | scris de Alex Revenco
FiRMA a lansat imnul alternativ “Dulce Românie”

Cu ocazia Anului Centenar, FiRMA a compus “Dulce Românie”, bonus track-ul de pe dublul album ‘Descântece’.

Piesa împletește rockul alternativ inconfundabil cu care membrii trupei ne-au obișnuit și o emoție autentic românească, cu inserții din Imnul Național al României,  ”Deșteaptă-te, române!”. Compusă pe versurile lui Mihai Eminescu, ”Dulce Românie” marchează o premieră în istoria trupei, obișnuită să interpreteze piese cu versuri proprii.

 “Respirăm rock,  suntem fani Eminescu (al cărui spirit rock’n’roll ne-a inspirat) și, mai presus de toate, iubim România” mărturisește Daniel Rocca, solistul trupei, invitându-i pe românii de pretutindeni să viziteze site-urile oficiale de Facebook, Youtube și Soundcloud, unde piesa va fi disponibilă pentru audiție și download gratuit.

 FiRMA – Dulce Românie (official audio)

https://www.youtube.com/watch?v=YQxM4RLtLFM

”Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,

Țara mea de glorii, țara mea de dor?

Brațele nervoase, arma de tărie,

La trecutu-ți mare, mare viitor!

Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,

Tânără mireasă, mamă cu amor!

Fiii tăi trăiască numai în frăție

Ca a nopții stele, ca a zilei zori,

Vis de răzbunare negru ca mormântul…”

(Extrase din poezia “Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie” de Mihai Eminescu)

Următorul concert FiRMA va avea loc pe 5 decembrie la Casa Tineretului din Timișoara.

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Muzica

Ultima oră