Doliu în muzica internațională. Basistul trupei ABBA, Rutger Gunnarsson, a murit

09 Mai 2015
Doliu în muzica internațională. Basistul trupei ABBA, Rutger Gunnarsson, a murit
Muzicianul suedez Rutger Gunnarsson, basistul legendarului grup ABBA, a murit la vârsta de 69 de ani, a anunţat vineri casa de discuri Universal. Potrivit thelocal.se, Gunnarsson s-a stins în casa sa din Stockholm.

"Rutger s-a remarcat mai ales prin îndelungata şi strânsa lui colaborare cu Björn Ulvaeus, Benny Andersson şi ABBA, participând la toate albumele, turneele, filmele şi comediile muzicale ale formaţiei", se arată în comunicatul de presă al Universal Music.

Contribuţia lui Rutger Gunnarsson s-a făcut remarcată în piese precum 'Dancing Queen', 'Knowing Me Knowing You' şi 'Money, Money, Money', potrivit Agerpres.

Cei patru membri ai ABBA, Benny Andersson, Björn Ulvaeus, Anni-Frid Lyngstad și Agnetha Fältskog au dominat clasamentele muzicale mondiale între mijlocul anilor 1970 și începutul anilor 1980.

Grupul a vândut peste 370 de milioane de înregistrări. ABBA a fost de asemenea primul grup pop din Europa continentală care s-a bucurat de mare succes în clasamentele lumii anglofone (în principal în Regatul Unit, Statele Unite, Canada, Australia și Noua Zeelandă), iar ca urmare a popularității sale enorme li s-au deschis apoi și ușile scenelor Europei continentale.

Cei patru nu au mai cântat împrenă din 1986. (V.M.)

Alte stiri din Muzica

Ultima oră