Documentar Green Day, din perioada „American Idiot”, va fi lansat pe 10 octombrie

17 Sep 2015
Documentar Green Day, din perioada „American Idiot”, va fi lansat pe 10 octombrie
În sfârşit, a fost finalizat “Heart Like a Hand Grenade”, documentarul "pierdut" filmat în timpul realizării celebrului album de protest din era Bush, “American Idiot”. Regizat de John Roeker, filmul urmează să fie lansat în SUA pe 15 octombrie. A fost pentru prima oară când cei de la Green Day au permis să fie filmaţi în studioul de înregistrări, timp de nouă luni de zile, dar “Heart Like a Hand Grenade” nu a fost proiectat niciodată până acum.

"Este vorba despre un grup aflat la apogeu, în momentul când a creat o muzică incredibilă. E un film care inspiră. În acelaşi timp e un film realizat cu o singură cameră, rezultând o cutie plină cu benzi, în spiritul D.I.Y. (Do It Yourself), în care am crescut. Pentru Green Day a fost de asemenea un risc, acest album putea sau să-i ridice la un nivel superior sau să-i “îngroape” de tot. Oricare ar fi fost sitaţia eu am fimat şi am făcut documentarul” a spus John Roeker. Pe lângă filmările din timpul înregistrărilor,  “Heart Like a Hand Grenade” include înregistrarea unui concert Green Day , care cântă întregul album într-un mic club. Realizată înainte de apariţia omniprezentelor telefoane mobile cu cameră video, filmarea lui Roeker este singura a acestui concert rarisim. 

Alte stiri din Muzica

Ultima oră