Concertele Manowar din România au fost anulate

20 Oct 2015
Concertele Manowar din România au fost anulate
În primăvara anului viitor, grupul american Manowar urma să susţină două concerte în ţara noastră, la Bucureşti şi Cluj. Organizatorii concertelor au trimis următorul comunicat:” Sambata, 17 octombrie 2015, am luat la cunostinta si noi, echipa Project Events, de pe pagina oficiala de Facebook a formatiei Manowar, de faptul ca managementul formatiei a luat decizia de a anula cele doua concerte pe care trupa trebuia sa le sustina in luna februarie in Romania. In legatura cu acest anunt oficial avem urmatoarele lamuriri de facut:

-Project Events este unul dintre principalii organizatori de concerte din Romania. Am organizat pana acum peste 60 de concerte, printre care amintim doar Scorpions, Andrea Bocelli, Jose Carreras, Julio Iglesias, Lara Fabian, Toto Cutugno, Joe Cocker dar si festivalul OST FEST din 2012 la care headlinerul uneia dintre zile a fost chiar Manowar. La acest festival au mai participat Motorhead, Megadeth, Motley Crue, Dimmu Borgir, Europe, Lake of Tears, etc. 

 -Decizia anularii celor doua evenimente apartine managementului trupei Manowar. In momentul in care am stabilit sa organizam cele doua concerte cu Manowar am decis impreuna cu managementul formatiei sa parafam cate un contract diferit, cu clauze si termene de plata diferite pentru fiecare eveniment in parte.

-Pentru concertul din Bucuresti, programat pentru 21 februarie 2016 la Romexpo, intr-adevar numarul de bilete vandut era foarte mic iar predictiile de vanzare facute la mijlocul saptamanii trecute erau destul de sumbre fata de costurile foarte mari pe care le implica productia acestui eveniment, astfel ca anularea evenimentului a fost iminenta.

-Pentru concertul din Cluj, programat pentru 19 februarie 2016 la Sala Polivalenta, lucrurile stau cu totul altfel. Pentru acest eveniment, numarul de bilete vandute era considerabil mai mare, primul termen contractual de plata era la inceputul lunii ianuarie 2016, dar cu toate acestea concertul a fost anulat! Din pacate, nu am mai reusit sa luam legatura cu cei din management pentru a vedea exact de ce au luat decizia de a anula si acest concert.

-Ne cerem scuze pe aceasta cale tuturor celor care au cumparat bilete pentru cele doua concerte. Pentru recuperarea banilor trebuie sa va adresati site-ului sau sa mergeti la punctul de vanzare de la care s-a achizitionat biletul, intre 20 octombrie 2015 - 20 decembrie 2015.

Alte stiri din Muzica

Ultima oră