Concert extraordinar de Sărbători - Grigore Leșe și cete de colindători

24 Noi 2017
Concert extraordinar de Sărbători - Grigore Leșe și cete de colindători

Asociația Culturală Flower Power organizează la 4 decembrie, la Teatrul Național ”I.L.Caragiale” din București, Sala Studio, începând cu ora 19:00, concertul extraordinar de sărbători al artistului Grigore Leșe, ”Așteptând Crăciunul”.

Spectatorii sunt invitați la o incursiune în istoria tradițiilor românești specifice sărbătorilor de iarnă și, în special, în istoria colindului. Grigore Leșe își propune să joace rolul colindătorului-povestitor pentru a le spune oamenilor cum se colinda mai demult, ce sunt colindele, care e tematica lor și care sunt genurile de colinde tradiționale românești.  

"Îmi doresc, în primul rând, să aduc povestea colindului şi a colindatului. Să transmit starea de început şi de sfârşit de an, de regenerare a timpului şi a lumii”, mărturisește artistul.

Concertul va prezenta colinde din toate categoriile: colind despre facerea lumii, colind de ogrăzi, colind de cântec, colind de apocrife, cântece de stea, mulțămituri și va aduce pe scenă cete de colindători de pe tot teritoriul țării: Râșca, Titești, Șinca Nouă, Călărași, Vinerea.

Colinde pe care trebuie să le cântăm pentru a ne feri de prăvălirea în nimicul de fiecare zi. Prin colinde vom comunica cu lumea, cu sufletele morților. Se reînnoiește timpul, Iisus Hristos se naște, ceea ce înseamnă bucurie, împlinire, bogăție, lumină, cuvânt și întrupare. Nașterea lui Iisus Hristos este sărbătoarea darurilor și trebuie să împlinesc legea pământului, ” declară Grigore Leșe.

Patrimoniu cultural românesc, colindele pe ritmuri şi texte străvechi vor aduce, cu două zile înainte de Moș Nicolae, lumina sărbătorilor de iarnă românești în sufletele celor prezenți la concert.

"Colindatul este un ritual precreştin, bărbătesc, manifestările sunt complexe: oamenii de maschează, dansează, colindă din casă în casă, cântă pe drum, iar toate acestea ne duc cu gândul la vechile serbări ale lumii antice. Ştiţi de ce umblu eu a colinda? Unu – să mă împac cu mine, şi doi, să mă întâlnesc cu cei mulţi. Trei – să mă bucur de întâlnirea asta. Asta-i colinda!”

Alte stiri din Muzica

Ultima oră