Cele mai noi confirmări la Glastonbury. Povestea ediției 2015 (video)

29 Mar 2016 | scris de Alex Revenco
Cele mai noi confirmări la Glastonbury. Povestea ediției 2015 (video)

Organizatorii celui mai mare festival din lume anunță și în acest an un număr impresionat de formații pe absolut toate gusturile, de la rock și pop la grime, blues, jazz, punk etc. LCD Soundsystem s-au reunit pentru prima oară din 2010 și primul concert va fi la Glastonbury, alături de headlinerii din acest an, Muse, Adele și Coldplay, dar și PJ Harvey și Jeff Lynne’s Electric Light Orchestra. Grupul blues rock ZZ Top a confirmat și el, la fel ca și Beck, Foals și Earth Wind & Fire.

Mix între artiști noi și consacrați
Afișul din acest an este, ca de obicei, un mix între artiști noi- ca Disclosure, Ellie Goulding, Skepta, The 1975, Grimes, Unknown Mortal Orchestra, Mac DeMarco, Savages, Floating Points, Stormzy, Bring Me the Horizon, Chvrches sau Ezra Furman- care vor cânta alături de consacrați precum: Art Garfunkel, New Order, Underworld, Ronnie Spector, Cyndi Lauper, Saint Etienne sau Carl Cox.

La prima ediție au fost 1500 de spectatori
Festivalul se desfășoară în satul Pilton (situat la 10 km de orășelul Glastonbury), pe proprietatea deținută de fermierul Michael Eavis și fiica lui, Emily Eavis, care sunt și organizatorii festivalului și cei care decid cine cântă. Dacă în 1970, la prima ediție a festivalului, au fost prezenți în jur de 1.500 de oameni, care au platit o liră biletul și au primt lapte gratis (!!), în 2015, au fost înregistrați circa 198.000 de spectatori pe zi, care au avut acces la peste 80 de scene și au plătit 220 de lire sterline abonamentul. Și ca de obicei, festivalul a fost sold out „în orb”și cu jumătate de an înainte.

Alte stiri din Muzica

Ultima oră