A murit Florin Silviu Ursulescu, omul care a scris istoria rock-ului românesc

16 Sep 2019 | scris de A.V.
A murit Florin Silviu Ursulescu, omul care a scris istoria rock-ului românesc

A murit Florin Silviu Ursulescu. Omul care a scris istoria rock-ului românesc avea 73 de ani şi a fost cel mai important cronicar de muzică rock şi folk din România, anunță observatorulph.ro.

A fondat mai multe cluburi de muzică în Bucureşti, a scris istoria rockului românesc, a lucrat pentru Radio şi a semnat miide cronici muzicale în revistele de specialitate.

Florin Silviu Ursulescu era fratele cunoscutului prezentator Octavian Ursulescu.

”S-a născut şi a crescut odată cu aceasta, atunci cînd a fost inventată în Occident, şi ne-a arătat-o şi nouă, în minunăţia ei. Beat, rock, pop, folk, jazz şi aşa mai departe – el le-a cules de pe cine ştie unde şi (ni) le-a dat mai departe. Nu numai melomanilor, ci şi celor care cîntau şi doreau să ştie mai multe, mai noi… Că au fost pupitrele de disc-jockey de pe la cluburile şi discotecile din Bucureşti, în primul rînd, ori microfoanele şi magnetofoanele de la Radio România, nu în ultimul rînd paginile atîtor ziare şi reviste, culminînd cu influenta rubrică din Săptămîna, de peste tot ne întîmpina cu deferenţă şi profesionalism, cu vocea ori stiloul inconfundabile, cu acribie şi pasiune – Florin Silviu Ursulescu”, îl descria, într-un articol, Observatorul Cultural.

Florin-Silviu Ursulescu s-a născut la 1 octombrie 1945 în Bucureşti şi a început să colecţioneze discuri cu muzică încă din adolescenţă.

Tot de atunci începe să consulte reviste şi publicaţii străine cu caracter muzical pop-rock – franceze, engleze, italiene (discurile şi publicaţiile erau procurate, cu mari eforturi, sacrificii, cheltuieli, prin intermediul celor care mai plecau peste hotare, în ţară negăsindu-se aşa ceva).

Devine un foarte documentat cunoscător al tuturor ramurilor muzicii numite „de divertisment” – folk, rock, pop şi alte ramuri înrudite, atât din ţară, cât şi din peisajul internaţional (nu numai cel anglo-american, ci şi cel european, atât occidental, cât şi din ţările foste socialiste – Cehoslovacia, Polonia, RDG, Ungaria).

“M-am născut in 1945. Si cred că generatia născută până in 1950 a fost una grozavă. Mă laud cu generatia mea. Mulți au făcut lucruri deosebite in țara asta, contrar vremurilor neprielnice. N-am luptat pe front […], ne-am luptat fiecare cu armele sale intelectuale, ne-am zbătut cât am putut, fără să ne dam eroi si fără să clamăm martiriul. » - afirma FLORIN-SILVIU URSULESCU in cartea sa biografică apărută in 2015, semnată de Doru Ionescu. 

FOTO: Octavian (stânga) și Florin Silviu Ursulescu (dreapta)

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Muzica

Ultima oră