Irina Radu: Televiziunea Română are o conducere legitimă

10 Mai 2016 | scris de Gheorghe Voicu
Irina Radu: Televiziunea Română are o conducere legitimă

Irina Radu,proaspăt votata de Parlament ca director general al TVR,declară ca Televiziunea Româna are acum “o conducere legitima”.

Vreau să vă asigur că voi depune toate eforturile pentru ca SRTv să redevină ce a fost: o televiziune respectată și iubită de public", a spus Irina Radu într-un mesaj transmis angajaților televiziunii publice.
"Pentru a se întâmpla acest lucru, avem nevoie de încredere unii în alții, de discernământ, de capacitatea de a alege adevărul de minciună și manipulare și de a pune televiziunea înaintea intereselor personale", a adăugat Irina Radu.
Noul președinte — director general al TVR a anunțat că de săptămâna viitoare vor avea loc "întâlniri cu toate colectivele și structurile din SRTv pentru a prezenta situația și intențiile".
"Dacă am reușit noi, împreună, să trecem cu bine de ultimele șapte luni, cele mai grele din istoria instituției, este clar că avem toate șansele să facem lucruri importante aici", a arătat ea.
"Vor fi soluții pentru viitorul nostru, viitor care, fără voi, colegii mei, cei mai serioși, valoroși și talentați, nu ar avea sens", a mai spus Irina Radu.
Plenul comun al Camerei Deputaților și Senatului a admis, marți, cu 304 voturi "pentru" și opt "împotrivă" propunerea de numire a Irinei Radu în funcția de președinte — director general al SRTv.

Alte stiri din Mass Media

Ultima oră