DOAMNE, FEREŞTE! Scene de şpagat explicit la Antena Stars!

25 Ian 2016 | scris de Luiza Moldovan
DOAMNE, FEREŞTE! Scene de şpagat explicit la Antena Stars!

Nu puteai şi tu s-aştepţi pînă după douăşpe noaptea? Da’ chiar aşa? Nici n-a răsărit bine soarele şi tu faci şpagatu ca nebuna?

Sînt foarte revoltată de ce am văzut şi zic să le stea în gît celor de la AntenaStars! Vorbesc de ăia către care s-a crăcit doamna şi a făcut nişte genuflexiuni, că doamna nu s-a crăcit la noi, la pulime, s-a prostit la intelectualii ăia din platou.

Ca să fiu sinceră, cînd le-am văzut pe doamnele în latex am crezut că se organizează un matinal de lecturi tematice, pe subiectul “Culturile de grîu fără pesticide – quo vadis?”. Gen.

De fapt, s-a vorbit despre ce mănîncă doamnele de sînt aşa elastice. La care ele au răspuns foarte spiritual că “Mîncăm de toate”. Şi pe urmă le-a mai pus o întrebare grea. Dacă nu se îngraşă. “Nu, că facem sport”.

Mă, e interesant, ce să zic? Chiar îmi puneam problema, de cu dimineaţă, ce pana mea mai fac alea două de mănîncă foc şi nu se ard în gură şi fac şpagatu de dimineaţă de la prima oră, ca nişte adevărate. Şi uită-te şi tu: într-o pauză prea lungă de publicitate pe canale serioase, dau de fetele astea în latex, pe Antena Stars.

Mi-e jenă c-am nimerit pe Antena Stars. Mi-e şi mai jenă c-am rămas, fie şi pentru trei minute, pe Antena Stars.
Dacă vă imaginaţi, am vrut să lucrez la Antena Stars. Am încercat din răsputeri să mă adaptez la Antena Stars.
Cînd am plecat de la Antena Stars, după cîteva săptămîni de chin maxim, credeam că mi-a proptit #Dumnezeu mîna-n cap. Şi uite acum, după #nicinumaiştiucîttimp, văd două intelectuale la Antena Stars, cum fac şpagatu de dimineaţă şi aflu că mănîncă de toate. Ce ţi-e şi cu viaţa asta! Femeia te ridică, femeia te doboară.
Totul doar pe Antena Stars.

Alte stiri din Mass Media

Ultima oră