Doi directori Facebook părăsesc compania. Demisia vine la o zi după cea mai gravă problemă de funcționare a platformei

15 Mar 2019 | scris de M.C.
Doi directori Facebook părăsesc compania. Demisia vine la o zi după cea mai gravă problemă de funcționare a platformei

Chris Cox, director de produs, şi Chris Daniels, director WhatsApp, părăsesc compania Facebook după mai bine de un deceniu, potrivit New York Times, preluat de News.ro.

Facebook a emis prima comunicare oficială cu privire la cauzele care au stat la baza indisponibilităţii serviciilor sale de la mijlocul acestei săptămâni, după ce într-o primă fază, înainte de rezolvarea problemei, a spus doar că nu este vorba de un atac cibernetic.

Într-o postare pe propria pagina din cadrul propriei reţele sociale, Facebook îşi cere scuze pentru faptul că mulţi utilizatori nu au putut accesa serviciile companiei şi dă vină pe o modificare a setărilor unor servere.

Facebook nu explică cât de complicată a fost problema şi de ce a durat totuşi atât de mult până la rezolvarea acesteia. Cel puţin 14 ore, începând din jurul orei 18, ora României, serviciile Facebook, inclusiv Instagram, Messenger şi WhatsApp, nu au fost disponibile deloc sau au fost disponibile doar parţial.

Cox face parte din cercul apropiat al lui Mark Zuckerberg, CEO şi cofondator al Facebook. El s-a alăturat companiei în 2005, ca inginer de sofware şi a fost indispensabil în construirea News Feed-ului.

„De mai bine de un deceniu, am împărtăşit acelaşi mesaj în care am crezut Mark şi cu mine întotdeauna: istoria social media nu este încă scrisă, iar efectele ei nu sunt neutre”, a transmis Cox, joi, angajaţilor. „În rolul de creatori ai ei, trebuie să ne străduim să înţelegem impactul pe care îl are - tot ce e bun şi tot ce e rău - şi să muncim zilnic pentru a o îndrepta spre pozitiv, spre bine”.

„Aceasta este cea mai mare responsabilitate a noastră”, a adăugat el.

 

Zuckerberg a spus, la rândul lui, echipei că a discutat cu Cox ideea de a părăsi compania de câţiva ani. După 2016, el a fost de acord să rămână şi să lucreze pe anumite teme.

„Îmi va lipsi cu adevărat Chris, dar sunt foarte recunoscător pentru tot ce a făcut în construirea acestui loc şi pentru munca depusă în comunitatea noastră”, a precizat Zuckerberg.

Chris Daniels a coordonat WhatsApp după ce fondatorii seriviciului de mesagerie, Jan Koum şi Brian Acton, au părăsit compania în urma ma multor neînţelegeri cu Zuckerberg, anul trecut. 

În mesajului lui către echipă, Zuckerberg a lăudat activitatea lui Daniels, spunând că „este impresionantă diversitatea provocărilor pe care el ne-a ajutat să le depăşim”.

 

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din It

Ultima oră