Samsung lansează vineri primul său smatphone pliabil. Galaxy Fold apare după opt ani de cercetări şi teste

06 Sep 2019
 Samsung lansează vineri primul său smatphone pliabil. Galaxy Fold apare după opt ani de cercetări şi teste

Grupul sud-coreean Samsung a anunţat joi că noul său model de smartphone pliabil Galaxy Fold va fi disponibil începând de vineri pe piaţa din Coreea de Sud, la patru luni după ce aceeaşi companie a fost nevoită să amâne lansarea din cauza unor probleme la ecranul dispozitivului, transmite AFP, citat de stiri.tvr.ro.

Cel mai mare producător mondial de smartphone-uri a avut nevoie de opt ani pentru a dezvolta modelul Galaxy Fold, însă, la finele lunii aprilie anul curent, a fost nevoit să amâne lansarea pe piaţă a produsului în cauză deoarece, la doar câteva zile de utilizare, cei care testau telefonul au descoperit crăpături în ecranul pliabil al acestuia.

Gigantul sud-coreean mizează foarte mult pe acest dispozitiv, care costă 2.000 de dolari, pentru a relansa cererea.

Decizia de a amâna lansarea noului său model pe piaţă a fost o lovitură dură pentru o companie care se laudă cu inovaţiile tehnologice.

Modelul Galaxy Fold este promovat drept "primul smartphone pliabil din lume", chiar dacă rivali, precum Huawei, au intrat şi ei în cursa pentru dezvoltarea de telefoane cu ecran pliabil.

 

Alte stiri din Gadget

Ultima oră