Primul SMS din lume a fost trimis acum 25 de ani!

04 Dec 2017 | scris de Marina Constantinoiu
Primul SMS din lume a fost trimis acum 25 de ani!

La 3 decembrie 1992, un britanic, Neil Papworth, care lucra la momentul respectiv pentru compania britanică de telecomunicaţii Vodafone, a trimis primul mesaj text pe telefonul mobil (SMS) din istorie.

La 25 de ani după acel moment, el a oferit explicaţii despre conţinutul primului său SMS pentru postul de televiziune Sky News.

“Am fost parte din echipa de dezvoltare a unui serviciu de mesagerie pentru operatorul Vodafone”, a spus inginerul englez Neil Papworth, care avea 22 de ani la acea vreme. 

"Cum telefoanele mobile de atunci nu aveau tastatură, am trimis acest prim mesaj de testare de pe computerul meu pe ecranul telefonului lui Richard Jarvis (unul dintre directorii companiei britanice Vodafone) când participa la petrecerea de Crăciun a companiei sale”, a mai spus acesta. 

El recunoaşte că nu el a fost cel care s-a aflat la originea inventării SMS (short message service), şi că el doar a avut şansa de a fi primul care să se folosească de acest serviciu revoluţionar.

“Merry Christmas” (Crăciun fericit). Aceste cuvinte simple în limba engleză sunt acum parte din istoria unui fenomen care a căpătat o amploare impresionantă. Acestea au fost folosite pentru primul SMS (short message service - serviciul de mesaje scurte, adică abilitatea de a transmite mesaje text prin intermediul telefonului mobil), trimis exact cu 25 de ani în urmă, la 3 decembrie 1992.

Mesajul a rămas fără răspuns, pentru că, după cum a explicat Papworth, nu exista la momentul respectiv posibilitatea de a răspunde, primele telefoane mobile erau capabile doar de a primi mesaje text.

Potrivit acestuia, societatea de atunci nu se aştepta ca mesajele text să aibă un succes atât de mare.

Pe de altă parte, în prezent, viitorul SMS nu poate fi estimat, căci popularitatea sa este în scădere, din cauza noilor mijloace de comunicare, cum ar fi aplicaţia de mesagerie WhatsApp.
 

Alte stiri din Gadget

Ultima oră