Un vigilent adevărat e ăla care cere bon fiscal pentru orice rahat pe care-l cumpără. Bravo ţie, omule care luptă împotriva evaziunii fiscale! Aşa te vrem! Sîntem mîndri de tine! Exigenţa acestui vigilent e cu atît mai lăudabilă, cu cît este mai mică suma pentru care luptă cu dinţii ca ea să intre în curu statului.
Uite-l, de pildă, pe ăsta micu. E 28 februarie şi, vigilent dar şi precaut, se apropie de acest loc de joacă privat, din acest parc, din acest oraş, din această ţară. Dar el nu e singur. El e însoţit de un copil, un băiat de vreo 8 – 9 ani! Domnul proprietar al locului de joacă le iese înainte. E o zi frumoasă şi toată lumea aşteaptă primăvara ca pe.
„Bună ziua!”, „Bună ziua!”, „Cît e?”, „Trei lei cinci minute”. Perfect! Copilul intră să ţopăie pe trambulină, iar el se aşază pe o bancă, după ce scoate trei lei din portofel şi i-i dă omului.
Timpul trece, copilul sare, omul nostru, proprietar de loc de joacă din acest parc, din acest oraş, din această ţară, omul nostru, spun, e un om bun. Îl lasă pe copil să sară mai mult de cinci minute, întrucît alţi clienţi nu mai are, iar el e un om bun, care nu stă cu ochii pe ceas, ca meschinu.
După un sfert de oră, copilul se plicti şi vrea să iasă. Cînd să plece, tatăl i se adresează vigilent proprietarului: „am tot aşteptat să văd dacă-mi daţi bon, dar văd că nimic”. Ha! Deci asta primeşti după ce eşti drăguţ! „Îmi cer scuze, dar mi-am uitat casa de marcat acasă”. „Domnule, pe mine nu mă interesează ce ţi-ai uitat tu acasă, mie să-mi dai bonul sau îmi dai banii înapoi”. Cum legile e legi şi ele trebuie respectate, omul nostru cel bun, care nu stă cu ochii pe ceas ca meschinu şi nici nu-i face socoteala vigilentului, îi înapoiază colosala sumă care era cît pe ce să se scurgă neimpozitată pe lîngă Puşculiţa de Stat. Vigilentu ia banii şi pleacă. E total, total nemulţumit. Noroc cu oameni ca el, că altfel...
Un alt tip de vigilent e cel care cere punguţă de plastic pentru orice căcat. Îţi iei o banană s-o mănînci pe drum? Ar bine ca doamna de la casă să ţi-o bage într-o pungă de plastic, că altfel are de-a face cu tine! „Păi ce faceţi, doamnă?”, „Cum adică?”, „Păi, cum? Păi îmi daţi banana aşa??? Fără să mi-o puneţi în punguţă???”. Doamna de la casă se conformează imediat. A-şa! Luăm banana, luăm punguţa, băgăm banana în punguţă, altă treabă!
Data viitoare va fi mult, muuuult mai vigilentă! Atît de vigilentă,încît s-ar putea să şi-o ia iar, dar asta înseamnă, nu-i aşa, să lucrezi cu publicu! Acum, de pildă, pune în punguţă chiar şi un pachet de ţigări, lucru extrem de bizar pentru unii cumpărători de înclinaţie ecologistă, care o înfierează la drumu mare că nu are grijă de planetă şi vinde tone de plastic împachetate în alte tone de plastic, săptămînă de săptămînă de săptămînă.
Da! Ce? N-aţi auzit de ecologistul fumător?
Ultimul dar nu cel din urmă tip de vigilent e vigilentul care aşteaptă să i se dea rest şi ultimul bănuţ. Ultimul! Dar ultimul! Ştiţi moneda aia de cupru, de 5 bani? Ce? O monedă de 5 bani de colo, o monedă de 5 bani de colo... 10 bani de dincolo, 50 de bani de dincolo... Foarte vigilent la preţurile cu „virgulă nouăjnouă, virgulă patrujnouă, virgulă şaptişpe”, aşteaptă cu răbdare ca doamna vînzătoare să-i returneze ce-i al lui şi numai al lui şi numai şi numai al lui. Şi nimănui altcuiva.
Pam pam!
