Sophia Loren vine la TIFF 2016

25 Mai 2016 | scris de Sebastian S. Eduard
Sophia Loren vine la TIFF 2016

Legendă a cinematografiei mondiale, divă inconfundabilă a marelui ecran și una dintre cele mai intens celebrate frumuseți din lume, Sophia Loren vine pentru prima dată în România, ca invitat special al Festivalului Internațional de Film Transilvania.

 

Sex simbol al anilor ’50 - ‘70, cu o popularitate internațională neegalată de nicio altă actriță italiană, Sophia Loren va primi Premiul pentru întreaga carieră la gala de închidere a celei de-a 15-a ediții, pe 4 iunie, la Teatrul Național din Cluj-Napoca. Pe 3 iunie, de la 18.30, la Casa de Cultură a Studenților, actrița va lua parte la o proiecție specială în onoarea ei.

 

Idolul unor generatii

„Este una dintre întâlnirile pe care mi le-am dorit de foarte mulți ani la TIFF și mă bucur că se întâmplă, în sfârșit. Sophia Loren este idolul multor generații, o prezență tonică și șarmantă, cu o popularitate enormă în orice colț al lumii. E o onoare s-o avem la TIFF și o bucurie, sper, pentru clujeni să o întâlnească, la prima ei venire în România. Ea se alătură unui șir de personalități puternice care au fost celebrate în cei 15 ani de TIFF, de la Claudia Cardinale, Annie Girardot, Vanessa Redgrave, la Catherine Deneuve și Geraldine Chaplin”, declară Tudor Giurgiu, președintele TIFF.

 

În cele șase decenii de cinema, Sophia Loren a jucat în aproape 100 de filme, lucrând îndeaproape cu marii regizori ai vremii, de la Vittorio de Sica, George Cukor, Charlie Chaplin, Mario Monicelli și Ettore Scola la Robert Altman.

 

Și-a început cariera de actriță în 1950, la vârsta de 15 ani, iar primul său rol important a fost în L’Oro di Napoli (1954), al lui De Sica. Peccato che sia una canaglia / Too Bad She’s Bad (1954) a fost primul film alături de Marcello Mastroianni, actorul care avea să-i devină un colaborator constant pe marele ecran. Printre ele, Matrimonio all'italiana (1964), pentru care a fost nominalizată la Oscar, comedia La moglie del prete (1970) și Ieri, oggi, domani / Yesterday, Today, Tommorow, cu o scenă de striptease care a intrat în istorie.

 

Parteneri de platou: Cary Grant, Clark Gable, Sinatra...

Sophia Loren și-a fascinat, de altfel, partenerii de platou. Printre ei, Cary Grant, Peter Sellers, Clark Gable, Frank Sinatra, Gregory Peck, Jack Lemmon, Paul Newman, Marlon Brando. Momentul care a propulsat-o printre marile staruri de cinema ale lumii a fost anul 1958, când a semnat un contract cu studioul Paramount, la Hollywood.

 

În 1961, rolul dramatic al mamei din La Ciociara (1961), în regia lui Vittorio de Sica, i-a adus 22 de premii internaționale, inclusiv unul de interpretare la Cannes și un Oscar, devenind prima actriță premiată cu statueta pentru un film străin și prima actriță italiană distinsă cu acest trofeu. La apogeul carierei sale, a fost plătită cu 1 milion de dolari ca să joace în The Fall of the Roman Empire (1964). Ultima peliculă din lunga colaborare cu Vittorio de Sica a fost Il viaggio (1974), în care a jucat alături de Richard Burton. Cea mai recentă apariție a sa este într-un scurtmetraj, Voce umana (2014), regizat de unul dintre cei doi fii ai săi, Edoardo Ponti.  

Alte stiri din Film

Ultima oră