Lungmetrajul “Ilegitim”, lăudat la Berlin

17 Feb 2016 | scris de Sebastian S. Eduard
Lungmetrajul “Ilegitim”, lăudat la Berlin

“Ilegitim”, în regia lui Adrian Sitaru, a avut premiera mondială la sfârșitul săptămânii trecute, în prezența echipei, la Festivalul Internațional de Film de la Berlin (11-21 Februarie). Filmul a fost primit cu aplauze furtunoase din partea publicului dar și cu cronici laudative din partea jurnaliștilor internaționali.

 

Publicația franceză Le Figaro titrează: "Sitaru, susținut de o distribuție remarcabilă, nu alunecă în capcanele unui film tezist, nu își judecă niciunul dintre personaje și semnează un film provocator care poate fi interpretat în mai multe chei. Cel mai probabil, filmul “Ilegitim” va genera multiple dezbateri", mai scrie Le Figaro.

 

"Prezentat în secțiunea Forum de la Berlinale, cel de-al patrulea lungmetraj al lui Adrian Sitaru, reprezintă o întoarcere a regizorului la începuturile sale în cinematografia independentă”, constată Cineuropa. “Realizat fără nicio susținere din partea Centrului Național al Cinematografiei (unde a fost ignorat probabil din cauza subiectului său delicat), “Ilegitim” este atât o dramă a unei familii disfuncționale, cât și o analiză a psihologiilor diferite. Filmul este mai mult o poveste complicată de dragoste, decât o analiză a unui incest și, spectatorul este atras într-o dramă familială convingătoare care demonstrează cât de ușor este să judeci din exterior și cum perspectiva lucrurilor se schimbă atunci când ești în centrul poveștii. Lungmetrajul jonglează și cu limitele fine dintre acceptabil și inacceptabil fiind evident că aceste limite sunt ușor interschimbabile” scrie Cineuropa.

 

Prestigioasa publicație Screen International titrează: "Adrian Sitaru (“Pescuit Sportiv”, ”Din dragoste cu cele mai bune intenții) redeschide subiectul avortului în cinematografia românească, și, chiar dacă impactul său nu este atât de puternic și tulburător precum în "4 luni, 3 săptămâni și 2 zile" (regia Cristian Mungiu), este foarte probabil să șocheze câteva minți mai sensibile și să declanșeze dezbateri înverșunate despre moralitate, incest și afecțiune fraternă. De data aceasta, dezbaterea are loc fără un context istoric, deoarece linia narativă se află în prezent", adaugă Screen International.

 

“Ilegitim”, unul dintre cele mai provocatoare filme românești din ultimii ani, spune povestea a doi frați (Alina Grigore și Robi Urs) și iubirea lor ilegitimă. Un tată medic (Adrian Titieni) și mai multe denunțuri. O familie în care limita dintre moral și legal nu a existat niciodată. Nici măcar în cazul unui avort.

 

Din distribuție fac parte Adrian Titieni, Bogdan Albulescu, Alina Grigore dar și actori neprofesioniști din cadrul școlii de actorie InLight - Robi Urs, Cristina Olteanu, Miruna Dumitrescu, Liviu Vizitiu, Mihaela Perianu.

Alte stiri din Film

Ultima oră