URME DE EXPLOZIBILI pe cadavrele recuperate din epava avionului MS 804, prăbușit în Mediterana

15 Dec 2016 | scris de Marina Constantinoiu
URME DE EXPLOZIBILI pe cadavrele recuperate din epava avionului MS 804, prăbușit în Mediterana


Aceste elemente au fost transmise Parchetului, a precizat ministerul, explicând că, potrivit legii egiptene, trebuie sesizat Parchetul dacă în urma anchetei există bănuieli privind originea criminală a accidentului.

Descoperirea urmelor de explozibili înseamnă că o bombă putea să fie strecurată în avion pe aeroportul Charles de Gaulle.

Datele recuperate dintr-o cutie neagră au confirmat în luna iunie prezenţa fumului la bordul aeronavei Airbus A320.

Anterior, mesajele electronice automate trimise de aeronavă au demostrat că, cu doar câteva minute înainte de dispariţia zborului EgyptAir de pe radare, detectoarele de fum au fost activate în toaletă, precum şi în zona instrumentelor de pilotaj, care este situată chiar sub cabina piloţilor.

Zborul MS 804, care efectua o cursă de linie Paris-Cairo, a dispărut de pe radarele controlorilor eleni în dimineaţa zilei de 19 mai. Avionul s-a prăbuşit fără nicio explicaţie în Marea Mediterană.

Echipele de salvare au recuperat cutiile negre după trei săptămână de căutări intense. Acestea au fost ridicate de la o adâncime de 3.000 de metri.

Piloţii EgyptAir nu au trimis niciun mesaj de ajutor înainte de prăbuşire, iar cauzele au rămas necunoscute timp de mai multe luni.

Nicio grupare nu a revendicat o posibilă explozie la bordul aeronavei EgyptAir.

Secretarul general al Federației naționale a victimelor atentatelor și accidentelor colective (Fenvac), Stephane Gicquel, a reacționat la acest anunț, denunțând o manipulare din partea autorităților egiptene, scrie Le Monde. ”Niciun element nu acreditează posta teroristă. Este un șantaj din partea autorităților egiptene pentru a acredita această teză și a proteja compania EgyptAir, aruncând responsabilitatea în ograda Parisului”, a spus acesta.

Biroul de Anchete și Analize (BEA) pentru securitatea aviației civile în Franța, s-a arătat circumspect. ”În lipsa informațiilor detaliate privind condițiile în care au fost efectuate prelevările și măsurile care au dus la detectarea urmelor de explozibili, BEA consideră că nu este posibil în acest stadiu să se tragă concluzii privind originea accidentului”, a declarat un purtător de cuvânt.

Alte stiri din Externe

Ultima oră