Loviţi de fulger în timpul unui festival de muzică

03 Sep 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Loviţi de fulger în timpul unui festival de muzică

Cel puțin 15 persoane au fost rănite, dintre care două grav, sâmbătă, după ce un fulger a lovit un cort în timpul unui festival de muzică din nord-estul Franței, relatează ibtimes.co.uk.

Consiliul regional afirmă într-o declarație că fulgerul a lovit mai multe zone în timpul festivalului Canalul Vieux din orașul Azerailles. Conform presei locale, fulgerul a lovit un cort mare, întins lângă un copac, sub care s-au adăpostit persoane venite la festival.

O femeie de 60 de ani şi un bărbat de 44 de ani sunt în stare gravă după ce au fost loviţi direct de fulger și au suferit arsuri, potrivit BBC.

Printre cei răniți sunt şi doi copii de 10 ani, care au fost, de asemenea, duși la spital după ce au suferit un şoc. Înainte de a fi duşi în spitalele din zonă, răniții au primit primul ajutor de la centrul de urgență al festivalului. Toate spectacolele de sâmbătă au fost anulate.

La 8 august, un băiat de 15 ani a suferit un stop cardiac și arsuri după ce a fost lovit de fulger în timpul unei tabere de tineret în aer liber.

Franța este adesea pusă în alertă în această perioadă a anului din cauza furtunilor violente. Între 100 și 200 de persoane sunt lovite de fulgere în fiecare an, conform Gazette Review.

Aceasta adaugă că șansele de a fi ucise de fulger sunt de 1 la 300.000. Între 9 și 10% dintre cei loviți de fulger își pierd viața în SUA. În țări precum Marea Britanie, în medie trei persoane sunt ucise anual de fulgere.

Anul trecut, la un festival german de rock, 71 de persoane au fost rănite de un fulger.

Alte stiri din Externe

Ultima oră