Noaptea Muzeelor. MNAR Protestează şi ne invită să vizităm rame goale sau socluri fără statui

11 Mai 2015
Noaptea Muzeelor. MNAR Protestează şi ne invită să vizităm rame goale sau socluri fără statui
În acest an, cu ocazia Nopţii Muzeelor, MNAR se alătură Reţelei Naţionale a Muzeelor din România pentru a protesta faţă de sărăcirea ireversibilă a patrimoniului muzeal naţional din cauza restituirilor de bunuri culturale şi clădiri care au adăpostit muzee. Demersul nostru îşi propune să contribuie, de asemenea, la accelerarea găsirii unor soluţii legislative echilibrate care să oprească acest fenomen.

Sub titlul Priveşte arta! Arta te priveşte!, MNAR propune publicului, pe lângă vizita în Galeria Naţională și în expozițiile temporare deschise în nocturnă, un periplu mai puţin obişnuit într-o Galerie de (ne)uitat. Aceasta va cuprinde ramele și soclurile câtorva dintre lucrările ce nu mai fac parte din patrimoniul muzeal în urma unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.

Sâmbătă, 16 mai între orele 11.00 – 19.00: vor putea fi vizitate cu tarif normal Muzeul K.H. Zambaccian şi Muzeul Theodor Pallady. În intervalul orar 11.00 – 19.00 sunt închise: galeriile permanente, expoziţiile temporare de la sediul MNAR şi Muzeul Colecţiilor de Artă.
Între orele 19.00 – 04.00: vor putea fi vizitate în regim de gratuitate Galeria Naţională, Galeria de ne(uitat) - parterul Galeriei Naţionale şi, în avanpremieră, expoziția eveniment Constantin Popovici şi seducţia modernităţii (parterul Galeriei Naţionale) - toate la sediul central:

La Muzeul Colecţiilor de Artă vor putea fi vizitate Expoziţia Comori de artă din Colecţia Ion Chiricuţă
În intervalul orar 19.00 – 04.00 sunt închise: Galeria de Artă Europeană, Muzeul K.H. Zambaccian, Muzeul Theodor Pallady şi expunerea permanentă a Muzeului Colecţiilor de Artă.

Duminică, 17 mai între orele 11.00 – 19.00 vor putea fi vizitate cu tarif normal: Muzeul Colecțiilor de Artă (fără expozițiile temporare), Muzeul K.H. Zambaccian și Muzeul Theodor Pallady 

Alte stiri din Expozitii

Ultima oră