E mult mai uşor să scrii la un site decît la o redacţie de ziar. Ȋn primul rînd, la ziar trebuie să te ţii de cuvînt, adică să dai în pagina a treia exact ce scrii că dai pe prima pagină. Dacă lucrezi la un site, poţi să postezi o poză a Angelinei Jolie, să scrii ceva cu “secretul care a şocat o lume întreagă” bagi puncte-puncte, prostu bagă un click aştepîndu-se să citească ceva despre Angelina şi se pomeneşte cu trei rînduri despre Maria Lătăreţu.
Deci obţii accesări mult mai uşor, chiar dacă eşti un ticălos ieftin. Ȋn fond, toată lumea aleargă după audienţă. O pozuţă mică-mică cu Angelina, postată pe un site obscur din Romȃnia e greu de presupus că va trezi interesul magistralei actriţe care s-ar putea simţi ofensată că i se foloseşte imaginea fără să fie şi ea întrebată de sănătate.
2. La un ziar trebuie să scorneşti titluri atractive care să-l facă pe om să-şi dorească să citească mai departe. La un site chestia e rezolvată mult mai uşor: “Şoc şi groază în familia lui nu-ştiu-care” sau “credeai că le-ai văzut pe toate? Asta te va îngrozi!”. “Ce bună e Mantea după ce a născut!” sau “Ana Lesko, imagini interzise cardiacilor”. La un ziar nu poţi să scrii aşa ceva. Imaginează-ţi un prim titlu într-un ziar de …. ăăăăă….. elită (mă rog…. Am zis doar să ne imaginăm că mai există aşa ceva, n-am dat cu paru’!), în care o trimitere de pe prima pagină ar putea să conţină sintagme ca “interzis cardiacilor”! Se preferă variante mai prietenoase, ca de exemplu, “de la 1 iulie scad pensiile cu 25 la sută” – deşi şi ăsta tot interzis cardiacilor e!
Interacţiunea cu cititorii este, la site, mult mai intensă. La ziar trebuie să citeşti ceva care să te irite într-atît de mult, încît să găseşti în tine resurse să-ţi cauţi o foaie A4 în biroul tău bramburit, apoi să găseşti şi un pix, să te apuci să scrii, eventual să scrii de mai multe ori (o dată pe murdar şi o dată pe curat, ca să nu zică oamenii ăia de la ziar că eşti cine-ştie-ce analfabet), apoi să te deplasezi pînă la poştă, să stai la coadă, să iei timbre şi plic, să lingi plicu, să lingi timbrul, să-l lipeşti de plic şi apoi, mulţumit, să-i dai un send în căsuţa de expedieri, gîndindu-te cu satisfacţie ce mutră o să facă ăla care o să-ţi citească ţie gîndurile.
La site e mai simplu: vine cititoru şi-ţi dea o directă alcătuită din “idioţilor”, “cretinilor”, “băi, analfabeţilor”, urmat de un text chinuit ironic, brăzdat de greşeli de grafie, dar urmat de un <send> plin de satisfacţii.
Uuuuu, yeaaaa!
