ULUITOR! Mai multe iubite au fost răpite după ce au apărut în poze pe feizbuc!

20 Mar 2016 | scris de Luiza Moldovan
ULUITOR! Mai multe iubite au fost răpite după ce au apărut în poze pe feizbuc!
INCREDIBIL! Mai mulţi utilizatori feizbuc au rămas fără iubite după ce aceştia le-au postat pozele pe reţeaua de socializare. Ei spun că doar au vrut să se laude cu fetele şi nu s-au gîndit niciodată c-ar fi putut fi lăsaţi fără aceste bunuri bunăciuni.  
 
“Am vrut să mă dau mare la prietenii mei”, a spus un utilizator feizbuc, “cu ce am greşit eu în viaţa asta? Ȋmi vreau iubita înapoi!”, a explodat acesta, într-un acces de deznădejde. 
 
Dar acesta nu e singurul utitlizator deznădăjduit! Precum spuneam, şi alţii au rămas fără iubitele lor
 
Se pare că ele au fost răpite pe stradă de mai mulţi necunoscuţi şi duse în locuri necunoscute unde au făcut lucruri necunoscute. Sau nu. 
 
“Eu cu cine mă mai dau mare acuma?”, a izbucnit în plîns un alt utilizator feizbuc. Uită-te la mine ce urît sînt! Tu crezi c-o să-mi mai găsesc eu vreodată o bucăţica d-aia?”, a izbucnit un altul. 
 
Un alt utilizator pur şi simplu n-a vrut să accepte faptul că iubita i-a fost luată din stradă şi a cerut daune morale în valoare de un milliard de euro companiei lui Zuckerberg, pe motiv că nu mai are omul dreptu să le facă-n ciudă prietenilor lui cu ce bucăţele adună ei de pe jos. 
 
“Aşa ceva nu e posibil”, a comentat, revoltat acesta. 
 
ȊntrebaţI dacă sînt îngrijoraţi de soarta iubitelor lor, toţi utilizatorii au răspuns într-un glas că tot ce vor ei de la viaţa asta e să-şi facă selfiuri cu bunăciuni şi să le pună pe net. 
 
“Nu mă interesează ce face şi cu cine e, nu mă interesează nici măcar unde. Eu vreau să se teleporteze la mine acasă, să ne facem amîndoi poze în baie, la lumina  lumînării, cu sticla aia de şampanie scumpă, pe care am dat o grămadă de bani,  închiriată, pe fundal. Cer prea mult?”, a rostit cineva. 
 
“Corect!”, a mai prins cineva curaj, cînd a auzit că şi alţii fac poze cu obiecte scumpe închiriate!”, eu am chiloţi CK închiriaţi, tre să-i dau înapoi după-masa asta! Voiam să-mi fac nişte selfiuri cu iubita mea în baie, urmînd ca apoi să dăm înapoi logistica”.
 
“Eu propun măcar atît: măcar să ni le dea înapoi pe iubitele noastre, ne mai facem nişte selfiuri şi pe urmă promitem că le aducem înapoi. Eu personal promit că n-o păstrez pe-a mea”, a mai spus unul. 
 
Poliţia încă nu ştie de unde să apuce acest caz alambicat. Cu atît mai mult cu cît unuia dintre poliţişti i-a dispărut, da, şi lui, iubita, în urma selfiurilor postate neghiob pe fb. 
 
Sau poate că e o strategie!
 

Alte stiri din Editorial

Ultima oră