Trăim într-o lume de carton. Perechi de foarfeci decupează din carton oameni, case, doruri, copaci şi le înşiră la întâmplare prin ţară. În ţara cartonului decupat doar respiraţia a mai rămas din regimul trecut. Nu mai poţi cu atâta carton în jur să înalţi un zmeu, o poveste. Din câte îmi aduc aminte nu cred să fi întâlnit vreodată, nici în cărţi şi nici în oameni, poveşti cu carton. La noi, la români, sărăcia a devenit de carton, păsările sunt de acum de carton cu toate că ciripesc – ciripeşte cartonul din ele – bogăţia e de carton, tristeţea e de carton, cerul e de carton, bucuria e de carton. Viaţa, daţi-mi voie să cred, dacă nu s-a ascuns în munţi, sigur a luat-o cineva – o persoană, un grup de persoane – cineva care a dezertat cu ea de pe Pământ. Noi suntem bărbaţi, însă şi nu trebuie să ne speriem de atâtea decoruri. Mai avem dreptul la o încercare, două, să ne convingem cu adevărat dacă suntem înconjuraţi numai de carton. Eu mai fac o singură încercare, treaba dvs. câte mai faceţi, aşa că am să mă duc să examinez un lan de grâu aproape copt, că-i controlez toate dropiile, pasăre cu pasăre, macii, am să iau probe complete de laborator, iar rezultatele o să le dau publicităţii. Dacă şi în pâine, şi în zbor vom găsi carton, atunci e clar că trebuie să căutăm de visat prin altă parte. Numai este nicio îndoială! O depeşă de ultimă oră, din carton, France Press, confirmă faptul că şi poveştile de dragoste sunt tot din carton. În cazul ăsta trebuie căutate repede nişte foarfeci care să ne taie mărunt-mărunt până ajungem nişte confetti, să ne ia vântul şi să ne înalţe până-n cer. Nu de altceva, dar aşa, în stare de confetii, avem şi noi un rost: ştim să ne lăsăm purtaţi de vânt, să zburăm, ştim să cădem pe pământ. Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
