Prinde-l , arde-l, ţine-i calea, frige-l, remaniază-l, umflă-i portofoliul! Ala care a zis că românul s-a născut poet, ăla a fost om deştept. Ala care a pus cârciuma-n drum, ăla n-a fost om nebun. Aşa că daţi-mi voie, sunt îndeplinite toate condiţile să intru şi eu în istorie cu o vorbă, pentru popor: românul s-a născut remaniat! Căci nouă, când ne erau miniştri mai dragi, mai apropiaţi, când ne obişnuisem cu ei aşa scunzi, graşi, înalţi slabi, cum erau, tocmai când ne făceam mai bine treaba cu ei, iaca, vine remanierea. Românul, când n-are ce face, face o remaniere. Se urcă pe un deal, observă că soarele e la locul lui, grâul creşte încet dar creşte, cireşii de mai au dat în pârg, ţara merge prost dar merge, aşa că având în vedere toate aceste chestiuni se simte aproape obligat să facă remanierea. „Noi ne remaniem o dată cu ţara”, ar putea spune poetul Marin Sorescu, proaspăt înlocuit, dat jos, coborât de pe un scaun care n-avea nimic de-a face cu poezia. Pe scaunul de ministru al culturii se pot face, în cel mai bun caz, avioane de hârtie, pocnitori, comete de mizilic, orice, numai poezie nu. Nu ştiu de ce, am impresia că ministru al culturii ar trebui să fie un scafandru, nu de altceva dar un scafandru ar putea face faţă cu succes flegmelor elitiste ale unor poeţi prozatori, sculptori etc. Punct. Şi de la capăt. Noul ministru al culturii este pictor. Şi va rămâne pictor. Ca ministru al culturii, dl Mărginean nu poate reuşi, cel mult, decât un tablou cu primul-ministru, dl Nicolae Văcăroiu. Nu că n-ar vrea, nu că n-ar putea, ci pentru că românul, aşa poet cum e, când aude de cultură trage cu pistolul. Deci, d-le Mărginean, puteţi încă de pe acum să vă procuraţi tuburi de guaşe şi să vă pregătiţi şevaletul pentru tabloul vieţii. O sugestie, dacă îmi permiteţi, dle Mărginean: intitulaţi acest tablou simplu şi direct: „Demisia”. Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
