Nu-mi mai trebuie nici o proprietate, nu mai vreau să am ceva al meu decât pe viaţă, nu mai vreau să posed păsări trecătoare, case trecătoare, iubiri trecătoare. Nu mai vreau să fiu proprietarul nimănui, vreau să fiu proprietar peste nimeni, peste nimic, n-am dreptul să-mi apropii nici măcar o frunză, s-o fac să creadă că e a mea, ca şi când m-aş face că nu există vântul. Nu mai vreau ca să se atingă cineva de proprietatea mea, poate să îngădui cuiva, cândva, undeva s-o citeacsă. Nu vreau să fiu proprietar de butic, nu vreau să fiu proprietar de crâşmă, vreau să fiu cel mai sărac prorpietar din lume, vreau să fiu, sunt doar un simplu proprietar de cuvinte. Nu vreau să mai am averi ascunse în inimi de povară, nu vreau să mai posed iubiri, n-am depozitate la CEC amintiri de doi bani. Îndeletnicirea mea, ca proprietar de cuvinte, este scrisul, nu ştiu să fac despărţiri, nu ştiu să iubesc pe ascuns, nu ştiu să aranjez întâlniri de despărţiri, ştiu să mă pierd de interjecţii, de punte-puncte… Nu sunt proprietar de poduri ci de cuvinte, n-am contul de la bancă decât eu şi tu, nu sunt proprietar de suflete, chiar şi pe al meu l-am vândut pe o propoziţie simplă: te iubesc… Lucrez în trei schimburi, căci sunt proprietar de cuvinte, nu vreau să-mi îmboăţesc decât vocabularul, iubesc femei din litere de-o şchioapă, sunt proprietar de cuvinte. Şi dacă într-o bună zi cuvintele se vor naţionaliza, va apărea probabil într-o lume bogată şi legea cuvintelor naţionalizate, nu-mi luaţi toate proprietăţile, nu-mi luaţi toate cuvintele, lăsaţi-mi măcar unul singur. Vreau să plec în lume, nu cu o iubită, nu cu o corabie, ci cu un cuvânt. Plec în lume cu un cuvânt… Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
