Domnul Ioan Solcanu, vicepreşedinte al PDSR, poposi odinioară tocmai la Iaşi, unde partidul din care domnia sa face parte îşi alese pentru binele ţării un alt consiliu. După ce s-au epuizat luările de cuvânt mici au urmat, firesc, luările de cuvânt mari. Uite atâta de mari. Şi cum dl Solcanu, şi vicepreşedinte al Senatului, printre altele, e de prin partea târgului cu limba dulce moldovenească a ţinut o „luare de cuvânt” mare, că, de acum este şef de la Bucureşti. Ştiţi, aşa e omul care, plecat de jos şi ajuns sus, o dată întors la locul unde a fost jos, calcă mai apăsat, parcă nici maşina n-are loc pe strada pe unde înainte treceau combinele „Gloria”, parcă şi girofarul i se învârte mai repede, şi sirena – da, da, sierna – parcă-i acitit declaraţia domniei sale, mi-a venit în minte o imagine mai veche, bine întipărită, de la ruperea Frontului Salvării Naţionale. Şi spun aici, şi fac bine că spun, vorba dlui Radu Câmpeasu, că atunci când gâlceava între aripile Iliescu şi Roman erlta. Nu, dl Solcanu nu s-a întors iar în sat! Dl Ioan Solcanu e senator şi are puncte de vedere în faţa celor de acasă, puncte ce se pierd în spaţiu. Şi acasă, când iei cuvântul, nu e ca la Senat! Aici, acasă, te desfaci la cravată, te simţi mai în largul tău, poţi să spui orice, că oricum vii de la Bucureşti, şi, în general, oamenii din provincie ascultă balivernele cu îngăduinţă. Totuşi, cu toate astea, dl Solcanu a făcut la Iaşi o declaraţie ce a dat peste cap toată linia politică a partidului din care face parte. Cică, a zis domia sa „trebuie să deţinem puterea cel puţin 8-12 (opt-doisprezece) ani de acum încolo”. Eu n-am nimic cu dl Solcanu, îmi este chiar simpatic uneori, primăvara, dar în momentul când campania era în toi, dl Solcanu defila prin faţa camerelor de luat vederi şi nu numai, purtând ridicat în mână, deasupra capului un os mare pe care şi l-ar dori astăzi orice politician. Era un os adevărat, un os din zilele noastre, un os fără zeamă de varză, un os pentru domni, un os pentru liniştea noastră, un os metafizic, un os între oasele noastre, un os de ros 8-12 ani de acum încolo. În rest n-am nimic cu dl Solcanu, îmi este chiar simpatic, uneori, primăvara!
Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
