Fără douăzeci! La şase fix pleacă ziarul. E zi scurtă. Cu un soare pe jumătate roşu, pe jumătate înghiţit de pământ. Secretarul de redacţie vrea semne. Mii de semne! Lui nu-i spune nimic jumătatea aia dramatică şi roşie, portocalie a soarelui. Cuvintele nu mai sunt la modă. Sau sunt de modă veche. Semnele fac legea şi rotativa lucrează contracronometru. Ea tipăreşte viii, morţii, războaiele, ţaţele, fără să-i pese de timp şi de sânge. Primeşte semne şi tipăreşte cuvinte, primeşte viermi de mătase şi tipăreşte fluturi, primeşte cerneală şi tipăreşte vieţi. Fără zece! Doar o geană roşie ne mai priveşte. Atât a mai rămas. Uneori şi soarele apune la fix. Fără să-i pese de semne, de cuvinte şi de hârtia de ziar. Semne care foşnesc. Cuvinte care tac. De la început la sfârşit. Fotografii în alb şi negru, fotografii color. Oameni şi oi. Toate, subiecte la ordinea zilei. Fără cinci! Lumea n-are timp de sentimente. Sunt chestiuni mici, de amănunt pentru ea. Nici cuvintele nu-i spun mare lucru. Cu atât mai puţin semnele. Rotativa începe să se învârtă. O dată cu pământul, o dată cu lumea, o dată cu acele de ceasornic. Apusul e aproape încheiat. Semnele sunt gata. Urmează punctul. Ziarul iese de sub tipar. E plin de cuvinte. Metamorfoza a luat sfârşit. Citiţi!
