Medicii sînt îngroziţi!!! Guvernul le-a mărit salariile cu 225%!!! Cineva a scăpat un “2”!!!

18 Aug 2015 | scris de Sebastian S. Eduard
Medicii sînt îngroziţi!!! Guvernul le-a mărit salariile cu 225%!!! Cineva a scăpat un “2”!!!
 Momente incredibile astăzi la negocierile dintre Guvern şi Sindicatul Medicilor, cînd nici acestora din urmă nu le-a venit să creadă cînd au văzut actul semnat! Din cauza (sau, poate, datorită!) unei căscate care a transcris totul, medicii vor beneficia de o mărire de salariu cum neam de neamu lor n-a văzut aşa ceva! Cu 225 la sută! Nu chiar cît salariul unui deputat, dar totuşi!!!!

“Nu-mi vine să cred! Mă ciupesc ca să mă trezesc! E, oare, adevărat?!?”, spune M., medic ginecolog, o tînără venită din Macedonia să studieze în Romȃnia. “Sînt foarte nemulţumită de această creştere de 225%. Cum să fie posibil aşa ceva? Eu n-am venit din Macedonia pînă aici pentru un salariu atît de mare, nu ştiu ce să fac cu el, nu ştiu pe ce să-l cheltuiesc!”, a spus domnişoara doctor, care a ţinut să specifice că, dacă această mărire de 225% se continuă, după cum e negociat în calendar, d-apăi atunci ea pleacă într-o ţară care ştie să nu-i aprecieze pe medici! “Imaginează-ţi”, ne povesteşte, tînăra, o să am bani de cărţi, o să-mi mai rămînă şi de chirie, ba chiar şi de o cîrpă-două şi, dacă mă enervez, pot să particip şi la comunicări ştiinţifice internaţionale!!! Păi da’ unde trăim, fratele meu alb???”, ne-a întrebat domnişoara M., fără să ne privească în ochi, semn că-i era chiar şi jenă de cîţi bani cîştigă.

Un medic neurolog, care are specializare şi în psihiatrie, se reazămă de un calorifer: “Pur şi simplu nu-nţeleg ce mi se-ntîmplă. De luna viitoare o să am salariul meu, mărit cu 225%! Nu ştiu, nu ştiu, cred c-o să-mi prescriu nişte antidepresive! Ce-o să mă fac fără problemele mele? Nu se gîndeşte nimeni??? Am doi copii, unul la şcoala generală, alta la liceu. Chiar o să-mi permit să le iau şi rechizite şi să le plătesc şi meditaţii? O să pot să mă duc cu toată familia în vacanţă la Buşteni de revelion??? Nu, nu… eu cred că ceva, pe undeva nu funcţionează! Eu îmi prescriu nişte antidepresive. Doar aşa, preventiv!”, ne-a povestit acesta, cu mîinile tremurînde.

Aceeaşi problemă am întîlnit-o şi la această doamnă, anestezist: “Nu ştiu ce să mă fac cu atţia bani. Sînt mai mulţi decît îmi trebuie. Simt c-o iau razna. Cum? Deodată, să nu-mi mai dea nimeni nimic în plic, gîndindu-se cs nu le greşesc anestezia celor dragi?? E posibil să trăiesc din banii de salariu???”.
Descumpănită, doamna îşi clatină capul şi refuză să accepte realitatea.

Ştie că, pe undeva, s-a strecurat o regretabilă eroare.

Alte stiri din Editorial

Ultima oră