Nu există an în care să nu existe nemulțumiri cu privire la puterea autorităților de a lua nămeții în brațe și de a-i muta, cât de repede, cât ai clipi, dacă se poate, undeva departe, unde nu există nici durere, nici întristare... Nu există an în care nu vedem la televizor, pe fond sonor de film american cu monștri, știri despre starea groaznică a vremii: în capitală, auzeam spunându-se în timp ce eram în trafic, se circulă îngrozitor pe toate arterele; străzile lăturalnice, unde utilajele de deszăpezire (leneșe, ca în fiecare calendar!) nu au apucat să intre, sunt blocate de nămeți; pe alocuri, stratul de zăpadă atinge 25 de centimetri (cât???? Cei care sunt înzăpeziți prin Moldova, cu albul până la ferestre, ce să mai spună?), iar trotuarele sunt blocate de zăpadă; pietonii circulă în șir indian, încercând cu greu să înainteze. Iar eu mă uitam în jur. Iarnă. Că doar e ianuarie. Pietonii circulau cu grijă, răsfirați și independenți, cu privirile oscilând între jos și sus, nu cumva să alunece pe gheață sau să le alunece vreun țurțure spre cap. Trotuarele de azi din București nu arată, într-adevăr, cum arată cele din stațiunile mediteraneene în iulie. Țurțurii sunt, e drept, o problemă reală. Se pun afișe cu atenție, cad țurțuri, care se schimbă vara cu atenție, cade tencuiala, în loc să se găsească o soluție pentru ca armele ascuțite de la înălțime să nu ne mai amenințe viețile. Revenind la catastrofa naturală din București... Arterele mari ale orașului sunt complet curățate, iar pe străduțe, unde utilajele nici nu ar avea cum să intre, pentru că sunt parcate și pe dreapta și pe stânga mașini abandonate sub nămeți, e drept că trebuie mers cu grijă. Dar de aici și până la fabricarea unei noi isterii e cale lungă. Nu vorbesc de copacii dărâmați de viscol sau de zonele din țară unde iernile nu iartă nimic și lovesc crunt aproape de fiecare dată, punând destine în real pericol. Drama rămâne dramă. Dar și iarna rămâne iarnă. Cât privește autoritățile, râdem de ele că sunt mereu nepregătite pentru ninsoare. La fel suntem și noi. Dacă nici în ianuarie nu e normal să ne încărunțim fruntea de zăpadă, atunci oare care e momentul ideal? După un Crăciun nefiresc, iată o continuare de iarnă firească. Nămeții se strâng în fața Guvernului, oamenii încep să strănute și, cum bradul de Crăciun e de multă vreme la ghenă și nu mai avem de ce să fim mai buni sau să credem în frumusețea și romantismul marilor ninsori, vocile mulțimii șoptesc nemulțumite prin fulare: nu mai trece odată iarna asta...
