Primăvara şovăie să-mi intre în casă, în inimă, în ziar, în sfulet. Bate frumos la uşă, eu dau fuga şi-i deschid, numai că EA se răzgândeşte în ultima clipă să mai vină: îşi uitase cocorii. Şi jocul se repetă: iar bate, eu mă reped la uşă, însă în prag nu-i decât adierea ei: se întorsese căci nu luase cu ea norii. Dar într-o bună zi tot o prind eu, fie şi numai pentru a-i scoate toate păsările din cap. Numai să vină, că după semnalele pe care le am se pare că a fost oprită pe undeva, într-o sală de aşteptare, pe motiv că n-are viză să intr-n ţară. Apoi, dacă nici Primăvara de la Bucureşti n-are voie să vină, atunci cineĂ Orice s-ar întâmpla, însă, n-o mai pot opri, măcar, nici toate tuorităţile din lume. EA o să vină. Deja pe cei mai tineri i-a învăluit aerul ei, prinzându-i în laţuri de iubire, trimiţându-i pe toţi în şomaj de vise, punându-i să se sărute printre inflaţiile de muguri şi cercei. Mai e puţin şi primăvara o să ajungă prim-minsitru, un prim-ministru ce remaniază iubiri vechi, un prim-ministru ce încarcă bugetul de dor, făcând să crească producţia de suflete, depăşind planul de sentimente. Primăvara este cea care va da o hotărâre, o hotărâre de Primăvară, prin care chiria pe locurile din inimi va fi doar unleu, în aşa fel încât să ne avem unii pe alţii la inimă fără să ne coste ceva. Ieşiţi din case, numai hibernaţi, primăvara nu vine prin cablu. Degeaba butonaţi într-una, de pe canalul trei pe canalul şapte, de pe canalul şapte pe canalul treizeci şi nouă, primăvara nu vine prin tubul televizorului. Nu mai butonaţi, primăvara nu vine pe canalul trei! Cocorii nu vin prin cablu! Nu le are loc zborul! Ieşiţi afară din case şi lăsaţi-vă sfâşiaţi de primăvara asta care şovăie să-mi intre în casă… Bună dimineaţa!
MARIUS TUCA
