@FlorinBarbu e noul caz #Bodnariu.

19 Iun 2016 | scris de Luiza Moldovan
@FlorinBarbu e noul caz #Bodnariu.
Doi copii în vîrstă de 5 şi 8 ani au fost luaţi de autorităţile britanice din familia lor de romȃni şi încredinţaţi spre adopţie unui cuplu de gay. Copiii au fost luaţi pentru motiv mai degrabă inventat, iar, dacă nu inventat, oricum, supralicitat. Tot pentru că tac-su-i altoia. Acuma. Ȋn mod clar, cum am mai spus-o şi-o repet, trebuie sȃ avem toleranţă zero faţă de orice fel de violenţă împotriva copiilor. De la bătăi la umiliri la cuvinte nepotrivite şi tot. Dar de aici şi pînă la a-i lua ca să-i încredinţezi (cui?) unui cuplu de gay mi se pare strigător la cer. Şi, da, un abuz îndreptat împotriva acelor copii. De ce n-au luat autorităţile britanice nişte copii altoiţi de părinţi britanici? De exemplu. De ce nu se autosesizează autorităţile britanice în cazul copiilor folosiţi de părinţii lor să facă bani, punîndu-i să participle la concursuri de talent pentru care foarte, foarte mulţi copii sînt supuşi unor antrenamente fizice extrem de solicitante? N-am să uit niciodată ce a răspuns o mamă, o civilizată de britanică, nu-i aşa, atunci cînd un reporter a întrebat-o: “pe fetiţa dumneavoastră o dor rinichii şi totuşi o supuneţi la antrenamente fizice egale ca intensitate unui adult. De ce? Ca să cîştige un concurs de dans?” “Nu dansează cu rinichii”, a răspuns doamna mamă, iar privirea neputincioasă a copilei ei mi s-a întipărit, for evăr, în creier. Autorităţile britanice sînt mai catolice decît Papa, iar lucrul ăsta e revoltător. E nefiresc să dai spre adopţie copii unui cuplu de gay. E tot o formă de agresiune. Mereu m-am întrebat cine-i mama şi cine-i tata într-un cuplu de gay. Cînd stă unu o tură e mama şi cînd stă altu e altu devine el mama? Sau cum? Fac cu rîndu, pe săptȃmîni? Şi ce se întîmplă în mintea unui copil cînd o vede pe mamă-sa bărbierindu-se? Sau, dimpotrivă, lăsîndu-şi barbă? “Mami a mea vrea să fie mai sexy, şi-a lăsat barbă”, să povestească el la şcoală. Iar autorităţilor britanice să li se pară asta ok. “Eu îi recunosc vocea lu mami dintr-o mie! Are cea mai groasă voce din parc! Cînd mă strigă odată, ştiu că ea e!”. Şi autorităţile britanice să n-aibă o problemă cu asta! “Mami a mea nu se duce la salon să-şi facă părul. Ȋşi bagă direct maşina de ras în cap, o dată la trei săptămîni.” Unde mai pui că-i tratează ca pe nişte mobile şi hotărăsc ele în locul lor ce e mai bine pentru un copil. Da. Tac-su cică le mai trăgea cîte una, lucru, evident, revoltător. Dar de aici şi pînă la a-i lua din casă ca să-i dai la homosexuali e halucinant! Am o idée: propun ca ameninţarea aia rasistă, de un leu, cu “te dau la ţigani” să devină “te dau la homosexuali”. Luni, 20 iunie, senatorul Ben-Oni Ardelean se duce la Londra ca să apere noul caz Bodnariu, pe numele lui Florin Barbu, în procesul care va avea loc pentru definitivarea adopţiei. Să sperăm că cei doi copii vor ajunge înapoi în familia lor şi că tatăl acuzat de violenţă îşi va fi învăţat lecţia.

Alte stiri din Editorial

Ultima oră