Trudesc din greu, de la răsăritul până la apusul unei femei, la o fabrică de muze. Eu, împreună cu un colectiv energic, moştenitori ai fostei întreprinderi de muze, am retehnologizat câteva linii de asamblat, bineînţeles muze şi rezultatele nu s-au lăsat aşteptate prea mult. Producem muze în serie pentru poeţi, pictori, ziarişti, prozatori, fără a selecta clienţii în vreun fel. „Sunt ziaristul cutare, se recomandă unul sau altul, ştiţi, aş dori o muză pentru o viaţă de om, o muză căreia să-i dau sufletul, înţelegeţi că am un suflet de dat pe o muză”. Sau: „Sunt poetul naiv Ionescu, vă rog să-mi livraţi o muză de o noapte, de un vers, de o strofă, plătesc în amintiri cash…” Da, dar noi nu primim la schimb decât cariere ratate, vieţi distruse de sâni şi buze necurpinse-n vers, averi risipite, aşa că nu puteţi plăti, domule poet, decât cu propriul dvs. sânge, cu propria dvs. tihnă, cu propria dvs. viaţă. Poftiţi la muze de ocazie, la muze de tot, la muze de niciodată, luaţi şi risipiţi-vă talentul, respiraţia, lăsaţi-vă înrobiţi de muze, lăsaţi-le să vă pună zăbală pe viitor! Domnule director general sunt muncitorul dvs şi al Fabricii de Muze, secţia de rectificat, cu regret vă anunţ că pe data e 22 mai, anul de muze 1995, muza mea a dispărut – pierdut muză, o declar risipită, cum ar scrie la ziar – de aceea vă rog a-mi aproba repartizarea unei muze noi abia ieşită din procesul de producţie al fabricii noastre. Bună dimineaţa! Cu respect,
MARIUS TUCĂ
