Escheria, Escheria/ Strică toată şmecheria

29 Feb 2016 | scris de Luiza Moldovan
Escheria, Escheria/ Strică toată şmecheria
Momentul meu poetic, de luni: e. coli e–n brînză şi-n lună şi-n stele,/ e.coli e-n lapte şi-n pîine şi-n miere,/ e. coli e astăzi şi mîine şi ieri,/ e. coli dacă n-ai, eşti un mizer. 
 
(N-am găsit alt rimă.) 
 
Strofa a doua: “e. coli” îţi strigă în dreapta şi-n stînga/ se urcă pe tine şi vrea să te lingă/ dar geniul din tine îi trage vreo două/ si-atuncea e. coli se duce la aia de la nouă/. 
 
Strofa a treia şi ultima: o vezi? pe sacoşă e. coli se urcă/ se urcă pe mere şi vrea să te-ncurcă/ e şi pe salată, pe ceapa cea verde/ a mă-sii de treaba! e şi pe perete!” 
 
Se vede c-a venit primăvara. Sînt foarte romantică. 
 
Alt moment poetic, pe aceeaşi temă, căci sînt o romantică incurabilă: 
 
“Ȋmi place e. coli şi-aş vrea ca să-ţi spun/ Că mai bine te laşi de tutun/ Nu fi nebun/ E. coli e băiat bun/ Eu atîta îţi…. ăăă… comunic. 
 
De eşti ipohondru sau de eşti romȃn/ de-ţi place mămăliga cu brînză sau cu săpun/ Eu atîta îţi spun, atîta îţi spun,/ E. coli e peste tot, se joacă cu tine, îţi face creieru vraişte/ E. coli te păcăleşte şi pe urmă te lasă baltă/ Căci e. coli e o găină bearcă.
 
Iubeşte e. coli, căci e şi el om/ Şi visează la o lume mai bună, în care să aibă pe ce se cocoţa/ Acum, de pildă, e în pom/ Dar i-ar plăcea să fie mai degrabă pe portocala ta/ Căci îi place portocalele.”  
 
(Cînd spun că sînt bună, sînt bună!)
 
“Soarele răsare, e. coli apare/ Soarele apune/ E. coli şi-a tras emisiune/ Atenţie, că e contagiune/ E. coli e o bunăciune/ Şi aşa va fi mereu/ E. coli e-n sufletu meu. 
 
E. coli e acum şi va fi întotdeauna, iubirea mea dintîi, care nu-mi va stîrpi afecţiunea/ Noi sîntem cu e. coli, căci e. coli este bun,/ Asta vă spun, asta vă spun, asta vă spun.” 
 
O secundă. Creaţia asta literară mă epuizează. Trebuie să respir un pic, să mai iau nişte aer. 
 
Poezia arde, poezia nu e aşa oricum, cine scrie poezie ăla este un om bun! Uite, că nu pot să mă abţin. Eu şi cînd mă odihnesc scriu versuri! 
 
“E coli, ţi-o jur,/ Am o rimă da’ nu ţi-o spun/ Că e prea de tot/ Şi nici chiar eu nu pot/ Dar totuşi, pot să spun ceva/ E. coli e-n toată ţara mea. 
 
Escheria, escheria/ strică toată şmecheria.”
 
 
 

Alte stiri din Editorial

Ultima oră