Tot prezentul nostru trece prin trecut. Nu putem face un pas, nu putem lua o gură de aer, nu putem privi cerul fără să ne întoarcem în trecut. Avem un trecut în suflet, un trecut în inimă, un trecut în ochi, Doamne, atâtea trecuturi şi tot atâtea poveri. Îţi vine să te opreşti, să pui punct la trecut şi să stai serios de vorbă cu prezentul: „Uite, bă prezentule, după ce te trăiesc, după ce te sufăr, după ce mă trăieşti, după ce mă suferi, nu vreau să te mai văd în faţa ochilor”. Îţi iei dumneata catrafusele cu oameni, păsări, pământ, linişte, şi te duci la cine vrei, eu nu te mai primesc. Nu vreau să mi te asum ca trecut, îmi ajung amintirile din copilărie, vreau să am un trecut tânăr, cu praştii şi hoţi de cireşe, un trecut glorios, vreau să am un trecut cu o mamă tânără, cu un tată mereu plecat prin lume. Nu mai vreau, dragul meu prezent nici tu nu cred că mai vrei să îmbătrâneşti în mine, să te port în viaţă ca pe-un moşneag sprijinându-se în amintiri. Nu mai vreau dragul meu prezent, ca tu împreună cu dragul meu trecut să sfârşiţi în mine ca doi amanţi care nu pot să ducă până la capăt o poveste de dragoste începută în viitor. Dragul meu prezent, te rog frumos, te rog din tot sufletul meu trecut, ia-ţi zborul, şi te opreşte tocmai pe catargul anilor 2000, aşteaptă-mă cuminte acolo căci poate am să vin. O să vin fără trecut, am să te preiau pe tine din mers, acum sunt prea tânăr ca să am trecut şi prea bătrân să am prezent fără trecut, aşteaptă-mă… Şi dacă n-am sa vin înseamnă că m-am mulţumit să trăiesc prin prezent şi n-aş merita să am un trecut aşa mare şi frumos ca tine, înseamnă că mi-au ajuns amintirile din copilărie… Dragul meu prezent, ştii, voiam să-ţi vorbesc de trecut… Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
