Dezvăluiri incendiare ale turiştilor ţepuiţi de hotelieri. E incredibil aşa ceva!

06 Aug 2015 | scris de Sebastian S. Eduard
Dezvăluiri incendiare ale turiştilor ţepuiţi de hotelieri. E incredibil aşa ceva!
Zeci de turişti ajunşi pe litoralul românesc s-au îmbulzit la recepţii pentru a constata că locurile plătite în avans şi rezervate încă din iarnă au fost ocupate. Ei au fost foarte mulţumiţi pentru că a trebuit să doarmă în maşină, împreună cu copiii, claie peste grămadă sau cum îi zice la acea expresie. “Sînt foarte mulţumită şi foarte fericită că am reuşit să prind un loc în maşina mea. E vorba de această legătură afectivă deosebită care se dezvoltă între membrii familiei noastre. De altfel, să recunoaştem, petrecem prea puţin timp împreună cu familia noastră”, a spus o mamă pe chipul căreia am putut citi numai sentimente pozitive.

Un tată se bagă şi el în vorbă, confirmînd spusele doamnei: “Da, şi eu sînt de aceeaşi părere, mulţumim acestui hotel că ne-a cazat în propria noastră maşină. Astfel putem să ne redescoperim. De pildă, eu nu mai ştiam nici cum arată fata mea. A trebuit să recurg la un truc, să mă prezint, ca să aflu cum o cheamă de fapt, că io credeam c-o cheamă într-un fel şi de fapt am aflat că o cheamă în alt fel. E o iniţiativă deosebită şi sper ca la anul să fac cunoştinţă şi cu celălalt membru al familiei mele, ciobănescul ăla german pe care am uitat unde l-am pus”, a spus acesta încîntat.

“Le mulţumim tuturor hotelierilor şi agenţiilor de turism. De fapt, credem că e un trend acuma, în practicarea artei turismului, ca să zic aşa, care se numeşte family bonding, mai pe romȃneşte, cum să zic eu, ceva cu familia şi cu relaţiile da’ nu pot să mă exprim, că-s emoţionat”, a mai spus acest cetăţean care e foarte mulţumit că şi-a aflat numele de familie de pe buletinul soţiei sale.

“Ȋntr-adevăr”, a cofirmat un agent de la o agenţie de turism, “ceea ce vrem noi să facem este să întărim relaţiile dintre membrii familiei. Am introdus acest program de hai-să-i-spunem-ţeapă-deşi-nu-e cînd am observant că stăm peea mult pe internet şi uităm să mai socializăm. Ocupîndu-le camerele deja rezervate şi plătite, i-am forţat, practic, să socializeze mai mult şi astfel contribuim şi noi, după puterile noastre neajutate, la redcerea ratei divorţurilor”, a spus aceasta.

“Sîntem foarte mulţumiţi, la noi în maşină se face puţin caniculă da’ nu-i nimic, că dăm drumu la aeru condiţionat, mai punem nişte benzină şi, de altfel, la mare nici nu se stă prea mult în cameră… ăăă… pardon…. în maşină, se stă pe plajă. Sperăm ca şi la anu să avem parte de asemenea condiţii. De altfel, ce e mai important pe lumea asta dacă nu să socializezi cu ăăă…. cu copiii, cu soţu…. cu toată lumea. Deci pe principiul “dai un ban da ştii că face. Mă duc în mare să-mi fac un duş”, ne-a povestit, foarte satisfăcută această doamnă.
 

Alte stiri din Editorial

Ultima oră