Nu mai avem „vlădiţe înmugurite”, nu mai avem „viitorul ţării”, nici „şoimii patriei” avem copii. Copii de ţâţă, copii de vânzare, copii de crescut, copii de însurat, copii de dezmoştenit, avem copii. Noi n-am fost niciodată copii, ne spunem de multe ori în barbă când dăm lecţii de morală, noi am fost mari de mici, noi am trudit din copilărie, noi am uiat că era să rămânem toată viaţa copii. Şi poate chiar am rămas, atăta timp cât nu ştim să vem grijă de copii, atâta timp cât suntem copii cu copii. Păi dacă suntem numai copii, atunci cine mai are grijă de noi, cine mai e om mare pe lumea asta, cine ne mai spune noapte bună, sărutând-ne pe frunte înainte de culcare, cine nu ne mai lasă să ne jucăm în faţa blocului cu cheia legată de gât, cine ne mai ajută la lecţii, cine ne mai citeşte, cine mai plânge la serbările şcolare când ni se pun coronţie pe frunte, cine ne mai bate cu cureaua? Cine? Copii au fost dintotdeauna, numai că, aproape firesc, ar treui să existe şi părinţi de copii! Astăzi, 1 iunie, 2.500 de copii participă la un marş prin Capitală, astăzi 2.500 de copii vor să arate că există copii, astăzi 2.500 de copii vor să arate că ştiu că există milioane de oameni mari, astăzi 2.500 de copii vor să arate că există milioane de părinţi, astăzi 2.500 de copii vor să arate că există milioane de copii, astăzi 2.500 de copii vor să rămână pentru toată viaţa copii. Iar noi, oameni mari, trebuie să le arătăm că am învăţat să rămănem copii…
Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
