„Nu va fi niciun războiu, fiii mei nu dau bani!” îi spunea, pe la 1800, Gutla Rothschild unei prietene.1 Azi, lucrurile stau la fel, nu s-au schimbat defel, tot marii magnați mondiali pornesc războaiele. Sau le opresc, când interesele lor meschine o cer. Dintotdeauna, lumea e la cheremul capitalului strâns primejdios în mâna unuia ori altuia. În dosul oricărei conflagrații, zonale și nu numai, vei da peste un bogătan planetar, creație a serviciilor secrete de aiurea. Asta este cea ma nocivă alăturare pe care a cunoscut-o omenirea și de aici dezastrul în care trăim de câteva decenii.
*
Prin 1812, de frica francezilor năvăliți în Germania, doi dintre frații Rothschild foloseau un limbaj codificat în scrisorile pe care și le trimiteau unul altuia. De pildă, „guineele englezești sunt desemnate sub denumirea camuflată de «fotografii»”.2
Așadar, practica asta a disimulării verbale este veche, n-au inventat-o românașii mei în jocul de-a capitaliștii. Doar că decalajul nostru față de Occident e de vreo 200 de ani, iar noi imităm o lume de mult apusă. Asincronul perpetuu ale societății valahe.
*
Într-un raport din 1831, poliția locală germană îl descrie astfel pe poetul Heinrich Heine: „un cameleon moral și politic… Laș, mincinos și putând deveni necredincios celor mai buni prieteni ai săi, e incapabil de orice sentiment statornic, e schimbător ca o muiere, veninos ca un șarpe, dar și strălucitor și sclipitor ca acesta, lipsit de orice imbold cu adevărat curat ”.3
*
Cică împăratul Franz I aI Austriei era un „om falș, pânditor și fără inimă”.4 Adică politicianul perfect, fiindcă un om sincer, credul și sentimental n-are ce căuta în fruntea unei țări. Fie el chiar și cap încoronat.
Iar istoricul Treitschke spunea despre același personaj că „Nimeni pe lume n-ar fi fost în stare să determine într' însul un simțământ altruist; nestatornicia soartei unei epoci plină de senzațional trecea - fără să lase nicio urmă – deasupra stupidității egoismului său”.5
Am lecturat memoriile unor monarhi sau șefi de stat și zău dacă aș schimba un cuvânt din caracterizarea celor doi nemți.
1Familia Rothschild - Walter Brewitz
2Idem
3Ibidem
4Ibidem
5Ibidem
*
În Epoca de Aur i s-a reproșat tovarășului Nicolae Ceaușescu, între altele, că a încurajat un deșănțat cult al personalității, el fiind cel adulat, desigur. Dar boala aceasta este veche și, de vă îndoiți, luați aminte la scrisoarea unui Rothschild, transmisă în anul 1826 împăratului austriac:
„Prin ștafetă am primit azi dela fratele meu vestea despre fericita însănătoșire a Majestății Sale prea iubitului Împărat. Clipa aceasta mi-a umplut cu cea mai mare bucurie inima, care dela acea nenorocită îmbolnăvire îmi era încărcată de grijile cele mai întunecate. Cerul a auzit implorările noastre să țină în viață pe cel mai mare și mai virtuos monarh, și prin el să menție lumii întregi o fericire a cărei măreție nu-s în stare s'o concep ci numai să mă extaziez în fața ei. Simpatia manifestată de toți, bucuria care strălucește pe toate chipurile, este de nedescris, și numai îngerii ar putea transpune în cuvinte simțimintele de recunoștință față de Providență, care ne însuflețesc. Nu mă pot abține însă a transmite Alteței voastre felicitările mele cu prilejul acestui eveniment binecuvântat. Cu dragă inimă aș cuteza să le depun personal la picioarele Majestății Sale, Împăratului binevoitor – atât de sincere și copleșitoare sunt simțimintele mele. Țină Domnul până la cele mai adânci bătrânețe, în deplină sănătate, pe acest cel mai bun dintre părinții omenirii ! Și eu să mă bucur de favoarea de a mă putea socoti mereu servitor prea supus al Alteței voastre
Amschel Mayer de Rothschild”.
„Lingușire mai josnică și tămâiere mai ordinară nici că se poate închipui”, e de părere Walter Brewitz. Fără cuvinte.
*
Scriitorul francez Edouard Demachy considera că francmasoneria „cuprinde în cadrele ei în primul rând o mulțime imensă de proști, pe care îi măgulește faptul de a aparține unei congregațiuni secrete, cari sunt fericiți că se pot recunoaște între ei cu ajutorul unor gâdilături ușoare, mândri că poartă insigne copilărești și că se folosesc de cuvinte stranii pentru a exprima lucrurile cele mai simple”.
O „masă de idioți”, „prostănaci fără pereche dresați pentru supunere pasivă”, „jertfele credule ale Necunoscutului” care „iau drept monedă bună toate înșelătoriile grosolane de cari superiorii lor râd”.
Dacă astfel arăta francmasoneria în urmă cu două secole, cum o fi în zilele noastre?
MARIAN NAZAT
