Joi, 12 noiembrie, ”Zeița de la Montreal”, Nadia Comăneci, incontestabila perfecțiune, împlineşte 54 de ani. Câştigătoarea primei note de 10 din istoria gimnasticii, a cucerit cinci medalii olimpice de aur, fiind considerată una din cele mai bune gimnaste ale lumii din toate timpurile, un adevărat fenomen în domeniu. De asemenea, este primul sportiv român inclus în Gymnastics Hall of Fame. În anul 1998, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Washington, a fost recompensată cu premiul „Flo Hyman” pentru merite deosebite în sport, iar un an mai târziu, la Viena, a fost declarată „Sportiva secolului XX”.
În ciuda trecerii anilor, Nadia a rămas în mentalul colectiv simbolul perfecțiunii în gimnastică. Pentru români, potrivit unui sondaj INSCOP, Nadia este personalitatea sportivă cea mai apreciată, urmată de Simona Halep și de Gheorghe Hagi.
Copilăria multora dintre noi a fost marcată de succesele Nadiei, iar tot ce a urmat după Nadia s-a raportat la succesele ei. Multe fetițe s-au visat Nadia Comăneci, multe exersau pe covor mișcările Nadiei, indiferent de gabarit și de talent.
Nadia Comăneci s-a născut la 12 noiembrie 1961, la Onești, în județul Bacău, fiind fiica lui Gheorghe și a Ştefaniei-Alexandrina Comăneci.
Numele ei de botez a fost ales după cel al unui personaj – Nadejda – dintr-un film de producţie rusă, vizionat de mama sa în timp ce era însărcinată, scrie rador.ro.
În anul 1967 începe să practice gimnastica la clubul din oraşul natal, sub îndrumarea legendarilor antrenori Márta şi Béla Károlyi, care aveau să emigreze ulterior în SUA, devenind antrenori ai multor gimnaste americane.
În anul 1970 concurează în premieră la campionatele naţionale de gimnastică din partea Clubului Sportiv Şcolar din Oneşti.
La vârsta de 13 ani a izbutit primul său succes major, câștigând trei medalii de aur și una de argint la Campionatele Europene din anul 1975, de la Skien, Norvegia, fapt ce a determinat agenția de presă United Press International să o numească „Atleta Anului”, în noiembrie acelaşi an.
În iulie 1975, Nadia Comăneci şi Teodora Ungureanu participă la Concursul preolimpic de la Montreal, unde Nadia ocupă primul loc la individual compus (76,85 puncte), iar Teodora este pe locul 3 (75,50 p), la un punct de Nelli Kim. Pe aparate, Comăneci e prima la paralele.
În februarie 1976, România câştigă (cu 388,60 la 381,65) întâlnirea cu Canada. În cadrul aceluiaşi turneu în America de Nord, la Tucson, echipa noastră învinge SUA cu 383,70 la 381,50.
În martie 1976, Nadia câştigă Cupa America, desfăşurată în celebra Madison Square Garden din New York. Sovieticii au evitat o confruntare directă, aşa că Olga Korbut a declinat invitaţia la concurs în ultima clipă.
Însă momentul de cotitură al carierei sale a venit în anul 1976, atunci când, la Jocurile Olimpice de Vară de la Montreal, a devenit prima gimnastă din istorie care a obținut scorul perfect – nota zece (prima pe data de 18 iulie 1976), şi asta de nu mai puţin de șapte ori, deşi tabela electronică a afişat de fiecare dată nota 1,00, nefiind concepută pentru nota maximă. A câștigat atunci trei medalii de aur (la individual compus, bârnă și paralele), o medalie de argint (cu echipa) și bronz (la sol).
Interesant este că evoluţia Nadiei în concursul pe echipe a făcut ca organizatorii JO de la Montreal să acorde gimnastelor noastre şi mai multă atenţie, astfel că s-a decis ca fetele noastre să călătorească cu un autocar special – până atunci mergeau alături de concurente din alte ţări – iar escorta a fost dublată.
La întoarecerea în România, autorităţile comuniste i-au acordat distincția de „Erou al Muncii Socialiste”, fiind cea mai tânără româncă distinsă cu acest titlu.
În anul 1977, Nadia și-a apărat titlul european, dar echipa României a ieșit din competiție în finale, în semn de protest faţă de arbitrajele părtinitoare.
În 1978, Nadia a fost ieşită din formă la Campionatele Mondiale, însă după eşecul de la paralele, care a trimis-o pe locul 4, a câștigat totuşi titlul de campioană mondială la bârnă.
În anul 1979, Nadia a câștigat cel de-al treilea titlu european la individual compus, devenind primul sportiv din istoria gimnasticii care a reușit această performanță).
La Campionatele Mondiale din decembrie 1979, ea a câștigat în calificări însă înainte de a participa la concursul pe echipe, a fost spitalizată din cauza unei infecţii la încheietura mâinii. Deşi doctorii i-au recomandat repaus, ea a părăsit spitalul și a concurat la bârnă, unde a obținut nota 9,95, contribuind la medalia de aur obţinută în concursul pe echipe de ţara noastră.
În anul 1980 a participat la Jocurile Olimpice de la Moscova, obţinând medalia de argint la individual compus, apoi și-a păstrat titlul la bârnă, dar a câștigat și o nouă medalie de aur, la sol, și una de argint, împreună cu echipa.
Aceasta a fost ultima ediţie a Jocurilor Olimpice la care Nadia a participat, însă retragerea definitivă din activitatea competiţională a avut loc în anul 1984, an în care a primit şi Ordinul Olimpic din partea lui Juan Antonio Samaranch, președintele de la acea vreme al Comitetului Olimpic Internațional.
În perioada 1984 – 1989 a fost membră a Federației Române de Gimnastică și a antrenat echipele de gimnaști juniori.
În noaptea de 27/28 noiembrie 1989 a trecut ilegal granița româno-maghiară, iar pe 1 decembrie, fosta gimnastă era deja în Statele Unite ale Americii, după ce a solicitat azil politic guvernului SUA la ambasada acestei ţări de la Viena. Acest gest al Nadiei a avut un efect major asupra opiniei publice din ţară, chiar asupra familiei conducătoare a României, fiind parcă un semn pentru ceea ce avea să se întâmple în România în mai puţin de o lună de la fuga fostei mari sportive.
În anul 1994, s-a logodit cu gimnastul american Bart Conner și s-a întors în România pentru prima dată de la plecarea în SUA.
În 26 aprilie 1996, Nadia şi Bart s-au căsătorit în România, iar pe 3 iunie 2006, Nadia a devenit mamă, dând naștere unui băiat, Dylan Paul.
În volumul intitulat „Nadia”, scris de regretatul Ioan Chirilă, aceasta a găsit cea mai potrivită caracterizare pentru ce a însemnat Nadia Comăneci pentru gimnastica mondială: „Nadia a fost un moment unic în istoria gimnasticii. Cu ea se încheie epoca de vis a gimnasticii. Tot ce urmează sunt mici capodopere tehnice cărora le lipseşte însă farmecul inegalabil al fetei din Oneşti”.
