29 NOIEMBRIE. Cifre, oameni, fapte, întâmplări

29 Noi 2016 | scris de Marina Constantinoiu
29 NOIEMBRIE. Cifre, oameni, fapte, întâmplări

EVENIMENTE INTERNE

– Preşedinţie

* Preşedintele Klaus Iohannis participă la reuniunea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, pe ordinea de zi a şedinţei figurând măsurile adoptate de România în vederea punerii în aplicare a regimurilor de sancţiuni instituite pe plan internaţional în perioada octombrie 2015 – septembrie 2016, strategia de acţiune pe termen mediu şi lung privind relaţia României cu Republica Moldova, planul de întrebuinţare a forţelor armate ale ţării noastre care se trimit la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român în anul 2017, planul naţional de priorităţi informative pentru anul 2017, stadiul implementării Strategiei Naţionale de Apărare a Ţării pentru perioada 2015 – 2019 şi programul de activitate a CSAT pentru anul 2017 – ora 11:00, la Palatul Cotroceni. Participă şi premierul Dacian Cioloş

– Senat

* Lucrări în Comisiile permanente

– Guvern

* Ședință de guvern, condusă de premierul Dacian Cioloș – ora 15:00, la Palatul Victoria

– Ministere

* Conferinţă de presă prilejuită de lansarea Brain Academy of Healthcare Management, prima şcoală de business din România dedicată profesioniştilor din sistemul de sănătate; participă ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu – ora 10:00, la Hotel Athenee Palace Hilton, Sala Enescu I, str. Episcopiei nr. 1-3, etaj I

* Tunis: Participarea secretarului de stat pentru afaceri globale, din cadrul MAE, Daniela Gîtman, la Conferința internațională pentru susținerea dezvoltării economice, sociale și durabile a Tunisiei (29 – 30 nov.)

* Varșovia: Participarea ministrului afacerilor externe, Lazăr Comănescu, la reuniunea Grupului Vișegrad4-Balcanii de Vest extins la România, Bulgaria, Italia, Grecia, Slovenia şi Croaţia

– Apărare, Interne

* Alexandria:Festivitatea de avansare a unor poliţişti în gradul profesional următor înaintea împlinirii stagiului minim – ora 11:30, la sediul IPJ Teleorman

– Electoral

* Conferinţă de presă susţinută de preşedintele executiv al PMP, Valeriu Steriu – ora 13:00, la sediul PMP

* Baia Mare: Vicepresedintele Uniunii Salvati Romania Clotilde Armand îşi prezintă cartea „Am ales România. Povestea mea”, publicată de editura Humanitas – ora 15:00, în Sala de conferinţe a Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu”

* Jud.Dolj: Copreşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu, efectuează o vizită electorală în judeţ:

vizită la Fabrica de Avioane Craiova şi firma SOFTRONIC, producător de locomotive şi trenuri electrice
conferinţă de presă – ora 16:30, la sediul ALDE Dolj
* Conferinţe de presă susţinute de:

– Administraţie

* Primarul general, Gabriela Firea, inaugurează Observatorul Astronomic „Vasile Urseanu”, monument istoric consolidat, restaurat şi reabilitat de Municipalitate prin cofinanţare europeană – ora 11:00, Bd. Lascăr Catargiu, nr. 21

* Primăria Capitalei organizează în perioada 29 noiembrie – 4 decembrie, festivalul de întâmplări urbane UR.BASM, o platformă de activități cultural-artistice, desfășurate în mai multe spaţii din Capitală, create cu scopul de a ilustra o imagine cât mai reală a culturii urbane bucureștene, punând accentul pe muzică și pe artele vizuale ca element participativ al comunității.

* Evenimentul „Gasca Zurli vine în 6!” eveniment organizat pentru copii defavorizaţi din sectorul 6; participă primarul general Gabriela Firea şi primarul sectorului 6, Gabriel Mutu – ora 19:00, la Militari Residence Ballroom, sala Paris, str. Rezervelor, nr. 70

* Arad: Dezbatere publică privind Cetatea Aradului organizată de Primăria municipiului Arad şi Institutul de Politici Publice- ora 14:30

* Buzău: Conferinţă de presă organizată de Direcţia Agricolă Judeţeană Buzău – ora 11:00

* Şedinţe ale Consiliilor Judeţene:

Bistriţa: Bistriţa-Năsăud – ora 15:00
Galaţi: Galaţi – ora 14:00
Reşiţa:Caraş-Severin – ora 12:00
Târgovişte: Dâmboviţa – ora 12:00
Timişoara: Timiş – ora 12:00
Zalău: Sălaj – ora 9:00
* Şedinţe ale Colegiilor Prefecturale:

Braşov – ora 10:00, la sala 120 a Consiliului Judeţean
Cluj-Napoca: Cluj – ora 10:00
– Juridic

* Curtea Constituţională a României urmează să se pronunţe în cazul sesizării faţă de dispoziţiile din Codul civil referitoare la nerecunoaşterea căsătoriilor dintre persoane de acelaşi sex

* Şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii – plen (ora 14:30) şi secţii (ora 9:00)

* Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

pronunţare în dosarul în care sunt judecaţi fosta şefă al DIICOT Alina Bica şi fostul ministru Adriean Videanu
proces în care Vasile Blaga solicită ridicarea controlului judiciar
termen în dosarul în care deputatul Sebastian Ghiţă este judecat pentru că l-ar fi mituit pe Iulian Bădescu, fost primar al municipiului Ploieşti
* Giurgiu: Seminar „Regimul juridic al incompatibilităţilor şi al conflictelor de interese la nivelul structurilor MAI”, organizat de Serviciul Judeţean Anticorupţie Giurgiu – ora 11:00

– Organizaţii

* Fundația Europeană Titulescu (FET) organizează lansarea volumelor „Scrieri” de Ion Bucheru – ora 16:00, la Casa Titulescu, Șos. Kiseleff nr. 47. Alături de autor vor lua cuvântul: Magda Mihăilescu – critic de film, Constantin Vlad – ambasador și Neagu Udroiu, ambasador. Moderator: prof.univ.dr. Adrian Năstase, președintele FET

* Grupul pentru Dialog Social (GDS) şi Revista 22 organizează dezbaterea: „Elitele și societatea. Cine pe cine încurcă?”. Vorbitori: Andrei Cornea (GDS) și Sorin Ioniță (Expertforum), moderator: Sever Voinescu – ora 18:00, la sediul GDS din Calea Victoriei nr. 120

* Braşov:Conferinţă de presă extraordinară organizată cu ocazia Reuniunii Oraşelor Martir cu Rol Determinant ale Revoluţiei din Decembrie 1989, privind adoptarea unui Memorandum adresat Preşedinţiei, Guvernului Senatului şi Camerei Deputaţilor – ora 14:30, la sediul Asociaţiei Luptătorilor, Răniţilor şi Urmaşii Eroilor „Braşov- Decembrie 1989”

– Sindicate, Patronate

* SANITAS pichetează Ministerul Sănătăţii – ora 11:00

– Social

* Alba Iulia: Manifestări dedicate împlinirii a 98 de ani de la Marea Unire

vernisajul celei de a XI-a ediţii a Salonului internaţional de machete statice – ora 12:00, la Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia
vernisajul expoziţiei „Până la facerea acestei cărţi sunt sănătos ... Viaţă cotidiană în Primul Război Mondial” – ora 13:00, la Sala Unirii
* Bistriţa: Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, în parteneriat cu Asociaţia Nevăzătorilor din România, filiala Bistriţa şi Primăria municipiului Bistriţa organizează vernisajul expoziţiei „Artacces”, eveniment care își propune să marcheze Ziua Internațională a persoanelor cu dizabilități (3 dec.) – ora 17:00, la Casa Argintarului (Centrul German Bistriţa) din Str. Dornei nr.5

* Satu Mare:Marş împotriva SIDA organizat de Filiala de Cruce Roşie Satu Mare cu ocazia Zilei Mondiale împotriva SIDA (1 dec.) – ora 15:45, la Pasajul pietonal Coposu

– Economic

* Business Magazin organizează conferinţa cu tema „Cele mai inovatoare companii din România” – ora 9:00, la Hotel JW Marriott, sala Constanţa, Calea 13 Septembrie nr. 90

* Departamentul de Training al CLDR – Asociaţia „Comunităţile Locale Riverane Dunării”, membră DAC – Danubius Academic Consortium -, în parteneriat cu Task Force-ul Naţional SUERD – instrument informal de consultare şi lucru cu reprezentare guvernamentală şi non-guvernamentală-, precum şi cu ACRAFE – Asociaţia Consultanţilor din România pentru Accesarea Fondurilor Europene şi CIO-SUERD – Catedra Internaţională Onorifică „Jean Bart”, în sprijinul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării, proiect coordonat de Fundaţia EUROLINK-Casa Europei în colaborare cu Centrul de Biodiversitate al Academiei Române – organizează, în seria „Incubatorul de Proiecte şi Afaceri Europene”, sesiunea de informare şi training cu tema „Căi de maximizare a succesului proiectelor SUERD în cadrul POR. Alte oportunităţi de parteneriat şi finanţare complementare” – ora 9:30, la Casa Academiei Române

* Gala Comunicaţii Mobile 2016 – ora 13:30, Hotel Radisson Blu – Restaurant Dacia Felix & Light Bial Lounge Expo

* Nuclearelectrica SA sărbătoreşte 20 de ani de la punerea în funcţiune a Unităţii 1 a CNE Cernavodă – ora 19:30, la Hotel JW Marriott

* Piatra Neamț: Camera de Comerț și Industrie a județului Neamț organizează deschiderea oficială a Biroului Unic – ora 10:00, la Pavilionul Expozițional, Bd. Republicii nr. 17

* Tunis: În zilele de 29 şi 30 noiembrie, are loc Conferinţa Internaţională de Investiţii ”Tunisia 2020”, la care participă şi România, prilej de prezentare a unor proiecte de dezvoltare economică şi oportunităţi de investiţii în perioada 2016-2020

– Medicină, Sănătate

* Conducerea Spitalului Clinic „Regina Maria” organizează o conferinţă de presă susţinută de managerul spitalului dr. Narcis Copcă, despre aspecte relevante privind colectivul medical de specialitate şi funcţionarea echipamentelor implicate în activitatea de transplant – ora 9:00

– Învăţământ

* Clubul de Excelenţă al tinerilor din cadrul Fundaţiei Dignitas şi Departamentul de Tineret şi Studenţi din cadrul Asociaţiei CLDR organizează cea de-a II-a întâlnire din seria de dezbateri pe teme de interes public, care a debutat luna trecută, având tema schimbării mentalităţilor – „Implicare, partizanat şi devotament civic?” – ora 17:30, la sediul Fundaţiei DIGNITAS din Str. Anton Pann nr. 21 sect. 3. EUROLINK – Casa Europei acordă titlul şi diploma de excelenţă „Tineri Campioni Români în Regiunea Dunării 2016”

– Istorie

* Departamentul Centenar al Guvernului României și Institutul Cultural Român organizează lansarea seriei de dezbateri „România Centenară – Reflecții despre trecut și viitor” – ora 18:30, la sediul ICR, Sala Mare, Aleea Alexandru nr. 38, Sector 1. Dezbaterea va fi urmată de vernisajul expoziției de fotografie „Personalități ale Marelui Război”, realizată de Departamentul Centenar în colaborare cu Muzeul Național de Istorie a României și Arhivele Naționale ale României

Reşiţa: Vernisajul expoziţiei „1 Decembrie – Ziua Unităţii Naţionale”, ediţia a IV-a, la Muzeul Banatului Montan – ora 10:00

* Arad: Conferinţa intitulată „Războiul popoarelor. Căderea dinastiilor“, susţinută prof. univ. dr. Liviu Maior, urmată de lansarea cărţii acestuia: „Doi ani mai devreme. Ardeleni, bucovineni şi basarabeni în război“ – ora 11:30, în Sala Regele Ferdinand a Palatului Administrativ

* Baia Mare: Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” organizează simpozionul „Pe-al nostru steag e scris Unire” – ora 13:00, în sala de conferinţe

– Manifestări dedicate Zilei Naţionale a României ( 1 dec.)

* Alba Iulia: Congresul Spiritualității Românești organizat de Asociația Congresul Spiritualității Românești și Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni – ora 10:00, Casa de Cultură a Studenților

* Cluj-Napoca: Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, în parteneriat cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei (MET), organizează un spectacol folcloric dedicat Zilei Naţionale a României – ora 13:00, în sala de evenimente “Reduta” a MET

– Cultură

* Sub titlul „Eseu coral... Timpul culorilor de toamnă”, Corul Academic Radio susţine primul concert coral a cappella, pregătit şi derulat sub conducerea muzicală a dirijorului Ciprian Ţuţu – ora 19:00, la Sala Radio

* Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” al Academiei Române și Fundația Națională pentru Știință și Artă organizează o serie de manifestări. Din program:

ora 12:00 – dezbatere cu tema „Onirismul estetic”. Invitați: scriitorii Dumitru Țepeneag și Virgil Tănase
ora 13:00 – conferința cu titlul „Grupul oniric s-a născut în România lui Ceaușescu”, susținută de scriitorul Dumitru Țepeneag. Evenimentele vor avea loc în Sala de Consiliu a Institutului „G. Călinescu”, Casa Academiei Române, Calea 13 septembrie nr. 13, sector 5
ora 17:00 – lansarea celor mai recente volume semnate de Virgil Tănase: „Viața misterioasă și terifiantă a unui ucigaș anonim” și „Balul de la castelul bântuit”, lucrări apărute la Editura Muzeul Literaturii Române.Prezintă: acad. Eugen Simion, prof. Mircea Martin, membru corespondent al Academiei Române, și scriitorul Dumitru Țepeneag
* Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” organizează în parteneriat cu Asociaţia Filială Artă Plastică Religioasă şi Restaurare a Uniunii Artiştilor Plastici din România, expoziţia “Îngerii păzitori” a Andei Varlam, masterand la universitatea Naţională de Artă din Bucureşti – Departamentul Artă Murală – ora 14:00, în Foaierul H.H. Stahl. Expoziţia va fi prezentată de către criticul de artă dr. Marius Tiţa

* Casa de Cultură „Friedrich Schiller” organizează vernisajul expoziţiei de quilt-uri al artistei Alexandrina Popescu – ora 17:30, Str. Batiștei nr. 15. Expoziția va fi deschisă în perioada 29 nov. – 20 dec. Prezintă: Alexandrina Popescu. Ilustrația muzicală: Cristian Balaș (vioară)

* Premiera spectacolului „Cea mai frumoasă floare din lume”, în regia lui Chris Simion-Mercurian, după o idee de Leon Magdan – ora 20:00, la Teatrul Excelsior, Str. Academiei nr. 28

* Direcţia 5 susţine concertul aniversar „Rămâne din noi... dragostea” (25 de ani de carieră) – ora 20:00, la Sala Palatului

* Concert susţinut de grupul Robert Glasper Experiment, avangarda jazz-ului american, care combină muzica jazz cu R&B și hip-hop – ora 20:00, Colegiul Academic, str. Mihail Kogălniceanu, nr. 3

* Constanţa: Concertul-conferință intitulat ”Oedipe pe înțelesul tuturor”, proiect al baritonului român Ștefan Ignat, organizat cu prilejul celei de a 42-a ediții a Festivalului Internaţional al Muzicii şi Dansului – ora 18:30, la Teatrul Naţional de Operă şi Balet ”Oleg Danovski”. Proiectul este realizat în parteneriat cu Muzeul Național ”George Enescu” care prezintă cu această ocazie expoziția foto-documentară ”Oedipe”

* Guadalajara, Mexic: Dialog magistral – Norman Manea şi Enrique Krauze, la standul naţional de la cel mai relevant târg de carte al lumii editoriale ibero-americane, Târgul Internaţional de Carte de la Guadalajara (26 nov. – 4 dec.), la care România participă pentru prima dată – ora 18:00, Auditorio Juan Rulfo

* Istanbul: La Institutul Cultural Român “Dimitrie Cantemir” au loc manifestări de celebrare a 140 de ani de la naşterea sculptorului român Constantin Brâncuşi, în cadrul evenimentelor dedicate „Anului Brâncuși” din care face parte expoziţia „Pe urmele lui Constantin Brâncuşi” ce cuprinde 30 de panouri fotografice, care ilustrează în ordine cronologică evoluţia creaţiei brâncuşiene, cu accent pe operele prezente în prestigioasele muzee din Franţa, precum şi cele din ţara noastră – ora18:00, la sediul său din Piaţa Taksim

– Sport

* Se dispută meciuri din etapa a 18-a a Ligii I de fotbal

CS Concordia Chiajna – ASA Târgu Mureş – ora 18:00, la Stadionul „Concordia” – Chiajna
FC Viitorul Constanţa – CSM Poli Iaşi – ora 20.30, la Academia Hagi – Stadion „Central” – Ovidiu
* Săftica: Activităţi de presă organizate de clubul de fotbal Dinamo Bucureşti înaintea derby-ului cu Steaua – la sala de evenimente din cantonamentul de la Săftica:

conferinţă de presă a antrenorului Ioan Andone – ora 12:30
declaraţii Dorin Rotariu, Steliano Filip – ora 13:00
* Activităţi de presă organizate de clubul de fotbal Steaua Bucureşti înaintea derby-ului cu Dinamo:

antrenament deschis presei în primele 15 minute – ora 11:30, la Baza Sportivă Steaua Bucureşti
conferinţă de presă – ora 14:00, la Hotel Parliament
* Craiova:Echipa de fotbal CS Universitatea Craiova organizează o conferinţă de presă – ora 12:00, la sala de conferinţe a hotelului Ramada

* Are loc un meci din etapa a 13-a a Ligii Naţionale de handbal masculin: SCM Politehnica Timişoara – CSU Suceava – ora 19:00

– S-a întâmplat într-o zi de 29 noiembrie

* Acum 69 de ani (1947), Adunarea Generală a ONU hotăra împărţirea Palestinei în două state (israelit şi arab), Ierusalimul fiind proclamat oraş liber, sub administraţia ONU

* Cu 26 de ani în urmă (1990), Consiliul de Securitate al ONU, în încercarea de a aplana pe cale diplomatică criza din Golf, declanşată prin invadarea, la 2 august 1990, a Kuweitului de către Irak, a adoptat Rezoluţia 678 care autoriza folosirea forţei împotriva Irakului, în cazul în care acesta nu va înceta ocupaţia militară până la 15 ianuarie 1991. Saddam Hussein a sfidat Occidentul, astfel încât, la 17 ianuarie 1991, a fost declanşată operaţiunea „Furtună în deşert” sub comanda generalilor americani. La 28 februarie 1991, „Războiul din Golf” s-a încheiat prin capitularea trupelor irakiene

* În urmă cu 23 de ani (1993), îşi începe transmisia postul de televiziune Antena 1, prima televiziune comercială din România cu capital 100% românesc (aparţinând trustului Intact Media Group)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Infanteriei Marine”; la data de 29 noiembrie 1971 (- 45 de ani), a fost reînfiinţat Batalionul de Infanterie Marină (desfiinţat în 1958)

– „Ziua Naţională a Luptei Împotriva Infertilităţii”; se organizează, cu acest prilej, dezbateri între pacienţi şi medici; printre iniţiatori, „Asociaţia Embriologilor/AER” şi „Asociaţia SOS Infertilitatea”

– 1921: A murit Paulina Cruceanu; absolventă a Şcolii Superioare de Farmacie din Bucureşti, ea a devenit, la 6 mai 1891, prima farmacistă din România (n. 1865) – 95 de ani

– 1934: S-a născut Flavia Buref, actriţă, poetă, realizatoare de emisini de radio şi TV, scriitoare, scenaristă, traducătoare, autoare de versuri pentru muzică şi musicaluri

– 1936: S-a născut librarul şi traducătorul sibian Reimar-Alfred Ungar (m. 2006) – 80 de ani

– 1938, 29/30: „Căpitanul” Corneliu Zelea Codreanu (n. 1899), conducătorul organizaţiei legionare „Garda de Fier”, şi alţi 13 şefi legionari, arestaţi şi condamnaţi (în mai 1938) la închisoare, au fost executaţi din ordinul regelui Carol al II-lea (comunicatul oficial anunţa că au încercat să fugă de sub escortă, motiv pentru care au fost împuşcaţi); Germania a reacţionat violent, demnitarii şi ofiţerii decoraţi de regele Carol restituind decoraţiile primite; a intervenit o perioadă de tensiune în relaţiile germano-române

– 1938: S-a născut baschetbalistul Dan Popper, fost secretar general al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), între anii 1996-2004, şi al Federaţiei Române de Canotaj (FRC), între anii 1986-1995 (m. 2015)

– 1947: S-a născut Liviu Tudan, compozitor şi instrumentist (basist), liderul trupei „Roşu şi Negru” (m. 2005)

– 1966: A murit poetul Simion Stolnicu (numele real: Alexandru Botez), situat de critica literară în descendenţa liricii lui Ion Barbu (n. 1905) – 50 de ani

– 1970: A murit Alexandru Brătăşanu, pictor şi scenograf, personalitate proeminentă a teatrului românesc (n. 1901)

– 1973: A murit Gheorghe Cristescu, reprezentant al mişcării muncitoreşti şi socialiste din România; unul dintre fondatorii Partidului Comunist, al cărui prim conducător a fost (1921-1924); exclus din PCR în 1926 (n. 1882)

– 1974: A murit Ion Nestor, arheolog şi istoric al antichităţii; în paralel cu activitatea în domeniul arheologiei, s-a ocupat şi de problemele fundamentale ale procesului de formare a poporului român, întregind rezultatele săpăturilor arheologice cu interpretarea informaţiilor transmise de istoricii bizantini; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (n. 1905)

– 1978: A murit Petre Stati, poet, eseist şi traducător; a dat, de-a lungul timpului, versiuni româneşti demne de reţinut pentru o bună parte, şi cea mai semnificativă, a scriitorilor antici, în antologii precum „Literatura latină”, „Satirici şi epigramişti latini”, „Poeţi latini” (n. 1903)

– 1989: A murit Ion Popescu-Gopo, regizor, scenarist, desenator, caricaturist; autor de filme de animaţie (n. 1923)

– 1993: A murit (a fost ucis) Ioan Luchian Mihalea, fondatorul şi dirijorul grupului vocal studenţesc „Song” (n. 1951). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 30 noiembrie 1993

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Reprezentantul special al Consiliului Europei pe probleme de migraţiune, Tomáš Boček, va participa la o sesiune plenară cu tema „Provocări și oportunități pentru protecția copiilor în cazul migrației” în cadrul Forumului european privind drepturile copilului: protecția copiilor în cazul migrației

– Budapesta: Consiliul Europei, în baza acordului său parțial lărgit privind sportul (EPAS), va organiza o conferință având ca scop combaterea mai eficientă a dopajului, promovarea punerii în aplicare a Convenției privind aranjarea meciurilor și promovarea bunei guvernanțe în domeniul sportului

– Ramallah, Cisiordania: Primul Congres, după anul 2009, al partidului Fatah, al preşedintelui palestinian Mahmoud Abbas, în contextul unor diviziuni interne

– Lisabona: Parlamentarii portughezi adoptă proiectul de buget pentru 2017

– Bruxelles: Vizita ministrului turc pentru afaceri europene și negociator-șef cu privire la aderarea Turciei la UE, Ömer Çelik

– Bruxelles: Vizita premierului moldovean Pavel Filip (29 şi 30 nov.)

– Minsk: Miniştri de externe din Germania, Franţa, Rusia şi Ucraina se întâlnesc pentru a discuta situaţia din estul Ucrainei

– Teheran: Proteste anunţate în faţa Ambasadei Marii Britanii la 5 ani de la atacul din 2011

– Washington: Bradul instalat în Salonul Albastru pentru ultimul Crăciun pe care familia Obama îl va petrece la Casa Albă este prezentat publicului

– Kiev: Ucraina inaugurează domul de oţel care va acoperi reactorul ce a produs dezastrul de la Cernobâl

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Internaţională de Solidaritate cu Poporul Palestinian”, proclamată, în 1977, în cadrul celei de-a 32-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, prin Rezoluţia 32/40 B; la 29.XI.1947 Adunarea Generală a adoptat Rezoluţia 181 (II) cu privire la împărţirea Palestinei. NOTĂ: Rezoluţia 181 (II) stipula crearea pe teritoriul Palestinei (regiune istorică din Orientul Apropiat cuprinsă între Marea Mediterană şi deşertul Siriei) a două state – arab şi israelian; oraşul Ierusalim urma să devină o unitate administrativă autonomă sub conducerea ONU; războiul din anii 1948 şi 1949, declanşat împotriva Israelului de către statele arabe vecine, s-a încheiat cu victoria Israelului şi ocuparea de către acesta a unei mari părţi din teritoriul Palestinei (Rompres – Statele lumii, 1996)

– 1516: A murit pictorul veneţian Giovanni Bellini (numit Giambellino) (n. ~1430) – 500 de ani

– 1643: A murit compozitorul italian Claudio Monteverdi (n. 1567)

– 1759: A murit Nicolaus I Bernoulli, matematician elvețian (n. 1687)

– 1797: S-a născut compozitorul italian Gaetano Donizetti (m. 1848)

– 1849: S-a născut Sir John Fleming, fizician şi inginer britanic; în 1904 a brevetat lampa cu doi electrozi (numită iniţial „valva lui Fleming”), primul model de diodă; numită şi lampa cu tub cu vid sau lampa lui Fleming, această invenţie este considerată adesea ca fiind începutul electronicii (m. 1945)

– 1872: A murit editorul american de ziare Horace Greeley; în 1841 a fondat cotidianul „New York Tribune” (n. 1811)

– 1915: S-a născut inginerul american Eugene Polley, inventatorul primei telecomenzi fără fir pentru televizoare, în 1955 (m. 2012)

– 1924: A murit, la Bruxelles (în Belgia), compozitorul italian Giacomo Puccini (numele complet: Giacomo Antonio Domenico Michele Secondo Maria Puccini) (n. 1858)

– 1932: S-a născut Jacques Chirac, politician francez, ministru în mai multe rânduri şi prim-ministru (1974-1976); primar al Parisului (1977-1995), preşedinte al Franţei între anii 1995 şi 2007

– 1973: A murit scriitorul austriac Felix Braun (n. 1885)

– 1981: A murit (în condiţii neelucidate) actriţa americană de film Natalie Wood (născută Natalia Nikolaevna Zakharenko); În noiembrie 2011, investigatorii au decis redeschiderea unuia dintre cele mai misterioase cazuri de deces de la Hollywood, după ce au fost contactaţi de persoane care au susţinut că deţin informaţii suplimentare cu privire la evenimentele petrecute în acea noaptea; chiar dacă autorităţile au închis cazul declarând că moartea actriţei este un „înec accidental”, mărturia lui Dennis Davern, căpitanul iahtului deţinut de actriţă şi de soţul ei, i-a determinat pe anchetatori să reanalizeze cazul din 1981 (n. 1938) – 35 de ani

Articol preluat de la agenția de presă RADOR.

Alte stiri din Calendar

Ultima oră