Calendar ortodox 28 aprilie: Sfinţii Mucenici Dada, Maxim şi Cvintilian

27 Apr 2018 | scris de Luminita Ciobanu
Calendar ortodox 28 aprilie: Sfinţii Mucenici Dada, Maxim şi Cvintilian

La 28 aprilie, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfinţilor Mucenici Dada, Maxim şi Cvintilian. Din Sinaxar aflăm că au trait pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian şi a guvernatorilor Tavrinie şi Gavinie. “Fiind mare prigoană asupra creştinilor, şi neplecându-se sfinţii aceştia a aduce închinăciune la idoli, au fost pârâţi către guvernatorul Tavrinie. Numaidecât prinzându-i în satul lor, care se numea Ozovia, unde se aflau pururea petrecând în rugăciuni către Dumnezeu, i-au legat cu lanţuri de fier şi degrab i-au adus la cetatea Dorostorului, fiind acolo amândoi guvernatorii, care au zis sfinţilor: «Spuneţi-ne mai întâi numele vostru», şi spunându-şi fiecare numele său, a scris şi cuvintele lor un Mangailian notar. Tavrinie a zis sfinţilor: «Iată viaţa voastră este în mâinile mele; de voiţi să trăiţi, mergeţi de aduceţi jertfă maicii zeilor şi veţi fi şi preoţi ai acesteia, pentru că a murit preotul ei, şi a mers către marele Dia, împăratul ceresc, ca să-i slujească lui acolo». Iar sfântul Maxim a răspuns păgânului Tavrinie: «Cum îndrăzneşti preaneruşinatule să grăieşti că preadesfrânatul cel necurat este împărat? Cunoaşteţi dar, o oameni fără minte, că Hristos este Împăratul cerurilor, Care are purtare de grijă de toate şi în palmă le ţine toate câte sunt şi noi la idoli făcuţi de oameni nu ne vom închina». Iar Gavinie, guvernatorul, a chemat la dânsul pe Dada şi pe Cvintilian, vorbind multe vorbe bârfelnice, socotind că îi va amăgi spre păgânătatea sa cea pierzătoare; pe care neplăcându-i, i-a băgat în temniţă, unde prin îngereasca arătare se întărea mărturisirea lor, lăudând pe Dumnezeu. Deci scoţându-i din temniţă i-a întins pe pământ şi i-a bătut foarte cumplit; şi băgându-i iarăşi i-a scos şi i-a dat numitului lor sat Ozovia şi acolo le-a tăiat capetele şi şi-au dat sfârşitul” (Vieţile sfinţilor de peste tot anul).

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Calendar

Ultima oră