Astăzi este ziua ta - Petru Popescu

01 Feb 2018 | scris de Dănuț Deleanu
Astăzi este ziua ta - Petru Popescu

În mare vogă prin anii 70, cu cărţi citite pe nerăsuflate, adulat de tânăra generaţie, Petru Popescu nu a fost un scriitor care a fugit dintr-o Românie comunistă într-o altă țară de adopție, în ideea că libertatea câștigată astfel îi va împlini mai bine destinul literar. Evident că, în decizia ruperii de țară, a avut un rol determinant însuși regimul opresiv, care nu i-ar fi îngăduit să scrie ceea ce gândește, obligându-l astfel să fie necinstit față de cititor. Pe de altă parte, nici nu trebuie neglijat faptul (poate la fel de hotărâtor în opțiunea sa) că a avut o scurtă relație personală cu Zoe Ceaușescu, relație căreia nu-i vedea în nici un fel un final pozitiv.

Aflat în plină tinereţe explozivă şi creatoare, într-o vreme când în alte ţări curentul hippy elibera minţi, descătuşa sisteme politice, sociale şi culturale şi crea „libertăţi” râvnite, dar niciodată obţinute până atunci, aninând în cosiţele tinerelor coroniţe multicolore din florile păcii, curent cu reverberaţie şi la noi, Petru Popescu surprindea prin apariţia sa de nicăieri, pe la sfârşitul anilor 60, cu un roman care făcea vâlvă în epocă, tocmai pentru că devenea peste noapte port-drapelul unei generaţii care tocmai începuse să caute febril şi să reclame alte ţeluri şi idealuri decât cele în care fuseseră „adormiţi” până atunci.

Cum spuneam, prin anii 1969, odată cu apariţia romanului „Prins”, Petru Popescu a fascinat de-a dreptul publicul tânăr român. Mulţi vedeau în el, la vremea respectivă, exponentul, liderul chiar, al unei generaţii cu vădite semne rebele. A urmat, la un an, în 1970,  publicarea volumului „Dulce ca mierea e glonţul patriei”, un roman incredibil care l-a propulsat în rândul scriitorilor cu un condei ce putea schimba structuri şi mentalităţi colective.

S-a născut la 1 februarie 1944, în Bucureşti, într-o familie ale cărei rădăcini genealogice se aflau înfipte preţ de câteva generaţii în asfaltul tare al Bucureştiului. După liceul terminat la „Spiru Haret”, simţind că are talent literar, se îndreaptă spre Facultatea de Litere, pe care o absolvă în 1967. Crescut într-o casă „boierească”, situată pe strada Sfinţii Apostoli şi nu „după blocurile gri”, dar hoinărind printre ele, le simte mirosul şi creşterea muncitorească pe verticală, astfel încât nu-i este greu să scrie şi să debuteze, în 1966, cu placheta de versuri „Zeu printre blocuri”.

Gândea şi scria sincer în numele unei generaţii care încerca să iasă din constrângeri propagandistice, care, avidă de nou, încerca „să intre în rândul lumii”: „Noi suntem copiii oraşului şi dansăm noaptea nebuni/Tunşi scurt, făcuţi din pantaloni strălucitori/Dincolo de ferestre oraşul plouă şi fumegă industrial/Şi de aceea cântă pentru noi Louis Armstrong/Fetele noastre sunt frumoase pentru că le sărutăm/Paharele şi ţigările noastre dansează Rock-and-Roll...

După publicarea primelor sale romane de succes, Zoe Ceauşescu începe să fie interesată de el. Conştient că relaţia va fi îndeaproape şi permanent supravegheată şi că, dacă se va ajunge la mariaj, va trebui „să se disciplineze”, pierzându-şi identitatea în scris şi sinceritatea faţă de cititori, bate în retragere. În 1974, acceptă o invitaţie din partea Universităţii din Iowa de a participa la un seminar internaţional, ocazie cu care se hotărăşte să nu mai revină în ţară.

Începe aventura americană şi pariul cu sine, dacă va ajunge şi aici să fie „un zeu printre zgârie-nori”. Şi se pare că nu a fost prea departe de această sintagmă, deoarece, stabilit în SUA, din 1974, s-a impus ca romancier şi autor  de scenarii al unor filme la Hollywood. Se căsătoreşte, după stabilirea în 1978, în Beverly Hills, California, cu Iris Friedman, cu care are doi copii. De atunci, publică zece romane în limba engleză (tot cam atâtea publicase şi în limba română), iar, din 1992, revine curent în ţară.

Parcă dorind să aibă o carieră ciclică, prin 2009, publică în limba română romanul „Supleantul”, cu speranţa că va reatrage tinerii. Numai că, sufocaţi, dar şi fascinaţi, de toată oferta media, în general fără vechea apetenţă pentru citit, tinerii de azi nu mai răspund, ca pe vremuri, provocării beletristice. La finalul unui interviu luat de Marius Tucă, după lansarea cărţii, Petru Popescu vorbea despre cărţile sale: „oamenii vreau să le mistuie, să le placă, să vorbească cu alţi oameni, să se creeze rumoarea că aceste cărţi există şi că sunt bune la lectură”.

Astăzi, unul dintre cei mai citiţi autori ai anilor 70, exponentul generaţiei tinere de atunci, împlineşte 74 de ani. Să-i urăm multă sănătate, ani frumoşi trăiţi cu bucurie lângă familie, inspiraţie fără limită şi-l aşteptăm cu noi romane care să-i menţină şi să-i întărească gloria dobândită încă din anii tinereţii. La mulţi ani, Petru Popescu!

 

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Calendar

Ultima oră