Astăzi este ziua ta - Ion Ţiriac

09 Mai 2018 | scris de Istvan Deak
Astăzi este ziua ta - Ion Ţiriac

Marţi, 9 mai, omul de afaceri Ion Ţiriac împlineşte 79 de ani. Fost jucător de hochei, dar mai cunoscut pentru cariera sa în tenis, Ion Ţiriac a devenit, după încheierea activităţii sportive, un om de afaceri de succes, fiind primul român a cărui avere a depăşit 1 miliard de euro, primul român care a intrat în topul Forbes al miliardarilor lumii, iar în prezent este considerat proprietarul unui imperiu financiar extrem de vast. 

Ion Țiriac s-a născut la 9 mai 1939, la Brașov, într-un apartament modest de două camere de pe Strada Cerbului, în cartierul Şchei, fiind fiul lui Ion şi al Ecaterinei, amândoi ardeleni adevăraţi, din Alba Iulia, reaminteşte, într-o amplă prezentare, agenţia de presă RADOR.

Pentru că avea foarte multe antrenamente la hochei pe gheaţă, sport pe care-l practica atunci, Ion Ţiriac nu a mai trecut pe la şcoală, iar în timpul liceului a fost exmatriculat. Însă datorită prieteniei cu familia Maurer, foarte influentă în acei ani, Ţiriac a revenit, a reuşit să facă doi ani de liceu în patru luni şi să obţină şi bacalaureatul.

Începând cu anul 1958 este membru al lotului naţional de hochei, cu care a participat la Campionate Mondiale şi Jocuri Olimpice.

În anul 1959, Ţiriac se transferă de la Braşov la Clubul Dinamo Bucureşti, club departamental al Ministerului de Interne.

În anul 1960, a fost încadrat ca sublocotenent de miliţie în cadrul Secţiei de tenis a Clubului Sportiv Dinamo Bucureşti.

În anul 1964 a absolvit Institutul de Cultură Fizică din Bucureşti primind distincţia de Maestru Emerit al Sportului.

Ca hocheist, a reprezentat, în anul 1964, alături de echipa naţională de hochei pe gheaţă, România la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Innsbruck.

Apoi, ca urmare a performanţelor sale sportive interne şi internaţionale, Ion Ţiriac a fost avansat la excepţional, primind, în anul 1965, gradul de locotenent major de miliţie.

La 9 aprilie 1965, Ion Ţiriac a fost decorat cu Medalia „În Serviciul Patriei Socialiste”, clasa a II-a, pentru „5 ani vechime în unităţile militarizate ale Ministerului Afacerilor Interne”, un act normativ prin care au fost decoraţi şi alţi celebri sportivi ai clubului, printre care fotbaliştii Ion şi Lică Nunweiler.

Între anii 1959 şi 1978, a avut o carieră de succes în tenis, cu peste 150 de participări în meciuri din Cupa Davis, disputând trei finale, cu Statele Unite ale Americii, în anii 1969, 1971 şi 1972, partener fiindu-i Ilie Năstase.

În anul 1970, Ion Ţiriac, a câştigat, la dublu, alături de Ilie Năstase, puternicul turneu de la Roland Garros. Dealtfel, ca jucător de dublu, Ion Ţiriac a câştigat în carieră 294 de meciuri, inclusiv 22 de titluri, iar în turneele în care a jucat la simplu, a înregistrat doar 167 de victorii.

În octombrie 1971, echipa de tenis a României a ajuns până în finala Cupei „Davis”, unde a fost învinsă de puternica echipă a SUA. Cu toate acestea, jucătorii Ilie Năstase şi Ion Ţiriac, maeştri emeriţi ai sportului, au primit Ordinul „Muncii”, clasa I, pentru „merite deosebite în activitatea sportivă”, prin Decretul nr. 466 din 17 decembrie 1971.

La 20 decembrie 1971, a avut loc ceremonia acordării acestor distincţii, la sediul Consiliului de Stat din Piaţa Republicii, în prezenţa preşedintelui Consiliului de Stat, Nicolae Ceauşescu.

Ţiriac a câştigat alte peste 40 de titluri internaţionale în tenis, la simplu şi la dublu.

Tot la dublu a mai câştigat turnee, alături de Ilie Nastase, la Foro Italico şi Open Philadelphia Indoor, în anul 1970, Monte Carlo Open, Open Suedia, Italian Open şi Canadian Open în anul 1972, sau Arymehr Cup – în anul 1977. De asemenea, alături de Guillermo Villas, a câştigat turneele Baltimore International şi Nice International – în anul 1977, Volvo International – în 1979 şi, alături de Adriano Panatta, Campionatului Mondial de tenis de la Sao Paolo – în anul 1974.

Ion Ţiriac a mai fost de nouă ori campion al României la tenis.

După încheierea activităţii sportive, Ion Ţiriac a fost manager şi antrenor al unor jucători de tenis de excepţie, printre care Ilie Năstase, Guillermo Villas, Henri Leconte, Boris Becker (între anii 1982 şi 1993), Marie Joe Fernandez, Guillermo Vilas, Steffi Graf, Marat Safin, Anke Huber sau Goran Ivanisevic.

Cel mai important „elev” i-a fost desigur germanul Boris Becker, preluat de Ţiriac în 1982, la momentul în care puştiul se prezenta ca un potenţial mare talent.

Interesant este faptul că Ion Ţiriac nu s-a considerat niciodată un tenisman talentat, tocmai fiindcă a avut întotdeauna nevoie de 3-4 ore de muncă în plus pentru a ajunge la nivelul dorit, în schimb recunoaşte că vocația lui a fost cea de antrenor, considerându-se unul dintre cei mai buni din lume.

În anul 1990, Ion Ţiriac a fondat Banca ce îi poartă numele, prima cu capital integral privat din România post-comunistă.

După anul 1990, Ţiriac trece de 100 de milioane de dolari avere, iar 10 ani mai târziu, afacerile sale îi aduceau în conturi peste 500 de milioane de dolari, deşi în realitate, publicaţiile de specialitate estimau că averea sa se apropia de 1 miliard de dolari.

A activat ca promotor al sportului în SUA şi Europa şi a fost consultant tehnic al mai multor companii în domeniul sportiv. A activat ca manager pentru turnee de tenis de prim rang ale ATP şi WTA, precum Eurocard Open, Austrian Open, Italian Open, Faber Grand Prix.

Începând cu anul 1996, Ion Ţiriac a deţinut licenţa turneului de tenis „BCR Open România”, redenumit mai apoi în „BRD Năstase Țiriac Trophy”, parte a ATP World Tour 250 series, turneul cu care ţara noastră se mândrea an de an, care şi-a defăşurat ultima ediţie în 2016, fiind relocat în continuare la Budapesta.

În perioada 1998 – 2004, Ion Ţiriac a fost preşedintele Comitetului Olimpic Român.

În anul 2003, în perioada guvernării PSD, Ţiriac a devenit preşedintele Consiliului pentru sprijinirea investiţiilor străine din România din cadrul Agenţiei Române pentru Investiţii Străine (ARIS).

În 2013, Ion Ţiriac a fost inclus în International Tennis Hall of Fame.

Alte distincţii primite de Ţiriac sunt Ordinul Serviciul Credincios în grad de Mare Cavaler, Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest din Timişoara şi Cavaler al Ordinului Steaua României

Marea majoritate a afacerilor sale sunt reunite în jurul Ţiriac Holdings Ltd. – o companie al cărei preşedinte este Ion Ţiriac -, care activează în principal în servicii financiare (leasing financiar, leasing operaţional, brokeraj), automotive – include businessul de dealership auto Ţiriac Auto, dealer al mărcilor Jaguar, Land Rover, Mitsubishi, Hyundai, Mercedes-Benz, Ford -, și real estate. La acestea se adaugă servicii aeriene, property şi facility management, energie etc.

Ţiriac este implicat, de asemenea, în dezvoltarea unor ansambluri rezidenţiale sau clădiri de birouri, în mai multe oraşe precum Bucureşti, Timişoara, Braşov.

În decembrie 2016, Ţiriac inaugura primul patinoar privat din Bucureşti-Ilfov, Telekom Arena, proiect operat de Fundaţia Ion Ţiriac, şi realizat conform celor mai recente standarde olimpice internaţionale şi conform indicaţiilor Federaţiei Internaţionale de Hochei. Patinoarul construit cu o sumă de circa 3,9 milioane de euro este doar prima arenă din cadrul complexului sportiv pe care fostul jucător de tenis intenţionează să îl ridice pe aproximativ 20 de hectare în oraşul Otopeni, fiind parcă un pariu câştigat al omului de afaceri cu autorităţile din Capitală.

Ţiriac a avut o atenţie specială şi pentru proiecte caritabile, unul dintre acestea fiind Fundaţia Dumbrava Minunată de la Braşov care operează un centru de îngrijire pentru bătrâni.

Despre începuturile în tenis ale lui Ion Ţiriac a povestit primul antrenor al acestuia, profesorul emerit Gheorghe Roşu, care l-a avut elev la volei, apoi la baschet. ”În 1955, Ţiri a venit la mine şi mi-a spus că pleacă la tenis. L-am avertizat că e prea bătrân la 14-15 ani să se apuce de tenis. El se lăuda că îi bate pe toţi, inclusiv pe campionul naţional Gogu Viziru. Şi aşa era. Ţiri era foarte talentat. A început cu volei şi baschet. Juca ping-pong. Apoi tenis şi hochei. Ehh... se ştie şi conjunctura... nu are rost să mai spun eu de anumite cercuri. Eu fugeam de Bucureşti, el tindea spre capitală#, declara Gheorghe Roşu..

Secretul lui? Şi-a cunoscut limitele. Secretul primului milion de dolari? Nu îl ştie, cel puţin aşa declara într-un interviu pentru Jurnalul Naţional, în 2004. N-a fost un Hagi Tudose, ca să-şi noteze ziua în care "i s-a întâmplat". S-a simţit bogat pentru prima oară atunci când a intrat într-un restaurant şi nu i-a mai păsat de nota de plată. 

Este un tip complex şi riguros, care îşi alege parteneri dintre elite. Este Ion Ţiriac. Şi azi îi urăm mulţi ani buni!

 

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Calendar

Ultima oră